14.3 C
București
duminică, 24 octombrie 2021

Klaus Iohannis: Mă înclin în fața sacrificiului suprem din Decembrie 1989

„În urmă cu 31 de ani, românii au transformat revolta, durerea și teroarea, acumulate în decenii de tiranie, în forța motrice a Revoluției anticomuniste. Prin jertfa de sânge din Decembrie 1989, au pus capăt unui regim ilegitim și criminal, iar curajul și determinarea semenilor noștri ne-au redat nouă libertatea și demnitatea.”, a transmis Klaus Iohannis cu prilejul Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății.

Președintele României îi îndeamnă pe români să păstreze vie în memorie și să onoreze așa cum se cuvine Revoluția Română fără de care România nu putea merge pe drumul democrației.

„Pentru libertate și democrație, a fost plătit, în acele ceasuri de durere și revoltă, cel mai scump preț. 45 de ani de crime și cruzimi împotriva românilor, ani care au rupt legătura firească cu familia democrațiilor europene, s-au sfârșit printr-un alt șir de abuzuri. Gloanțele și barbarismul autorităților vremii au curmat vieți și au distrus destine.”, a adăugat Klaus Iohannis.

El le-a adresat cuvinte de îmbărbătare urmașilor eroilor Revoluției, oameni care au rămas în suflete cu răni adânci: „Durerea incomensurabilă a pierderii persoanelor dragi a fost dublată, în toți acești ani care au trecut de la Revoluție, de infama incapacitate a statului de a-i trage la răspundere pe cei vinovați pentru represiunea sângeroasă. Nu voi înceta să lupt pentru redarea adevărului și înfăptuirea dreptății pe care o așteptăm de prea mulți ani. Justiția trebuie să-și facă datoria! Orice întârziere va transforma această rușinoasă restanță într-un grav atentat la adresa democrației noastre.”

„Dincolo de neîmplinirile noastre postdecembriste, Revoluția Română va continua să inspire convingeri, să anime generații. Eroii din Decembrie 1989 au aspirat la o Românie democratică, deplin atașată valorilor euro-atlantice, în care fiecare român este ascultat și protejat. Prin apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, a pluralismului, a dreptului de a alege, promovând meritocrația, întărind statul de drept, protejând drepturile minorităților, noi onorăm, de fapt, memoria victimelor Revoluției Române și sacrificiul acestora.”, a spus Klaus Iohannis în finalul mesajului rostit cu ocazia Zilei Revoluției Române.

Ultima oră
Pe aceeași temă