14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalKamala Harris va merge miercuri la Memphis pentru funeraliile lui Tyre Nichols

Kamala Harris va merge miercuri la Memphis pentru funeraliile lui Tyre Nichols

Vicepreşedintele Statelor Unite(SUA), Kamala Harris, va merge miercuri în oraşul Memphis pentru a asista la funeraliile lui Tyre Nichols, un tânăr afro-american bătut cu bestialitate de poliţişti de culoare, înregistrarea video a acestor violenţe provocând un şoc în Statele Unite, a anunţat marţi Casa Albă, notează AFP.

Acest caz a făcut ca autorităţile să se teamă de o explozie socială comparabilă cu cea care a urmat morţii lui George Floyd, sub genunchiul unui poliţist alb, în 2020. Fratele acestuia va fi, de altfel, prezent la funeraliile de miercuri, potrivit firmei de avocatură care reprezintă familia lui Tyre Nichols.

“Pe 1 februarie, vicepreşedinta va merge la Memphis, în Tennessee, pentru a asista la funeraliile lui Tyre Nichols”, a indicat executivul american într-un comunicat.

Kamala Harris va merge la funeraliile lui Tyre Nichols, un tânăr de 29 de ani, ce a fost bătut crunt de poliție și a murit în spital

La rândul său, preşedintele Joe Biden plănuieşte să primească joi la Casa Albă membri ai grupului parlamentar reunind aleşi afro-americani pentru a “discuta despre legislaţia privind reforma poliţiei şi alte priorităţi comune”, a declarat o purtătoare de cuvânt a executivului, Olivia Dalton.

Pe 7 ianuarie, Tyre Nichols, în vârstă de 29 de ani, a fost arestat de poliţişti membri ai unei unităţi speciale din Memphis, în sudul Statelor Unite. Agenţii l-au acuzat de încălcarea codului rutier: bătut crunt, el a murit trei zile mai târziu în spital, reaminteşte AFP.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă