25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSocialJustițieGuvernul a adoptat trei proiecte de legi în domeniul justiţiei

Guvernul a adoptat trei proiecte de legi în domeniul justiţiei

Guvernul a doptat miercuri trei proiecte de legi în domeniul justiţei pe care s-a angajat să le modifice pentru a răspunde recomandărilor din evaluările cuprinse în MCV.

Este vorba de statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară şi statutul CSM. Documentele urmează să fie trimise parlamentului pentru dezbatere şi adoptare, iar ministrul justiţiei s-a arătat încrezător că legislativul le va vota într-o formă care să păstreze nivelul calitativ şi obiectivele asumate de modernizare a cadrului normativ în acest domeniu, potrivit Rador.

Cătălin Predoiu a respins criticile lansate în spaţiul public cu privire la anumite aspecte din proiectele de legi şi a afirmat că toate demersurile legislative de până acum ale ministerului pe care îl conduce, precum şi celelalte documente aflate în elaborare, între care modificarea codurilor penale, vor duce la soluţionarea punctului central din cadrul MCV.

Din opoziţie, USR contrazice afirmaţia ministrului justiţiei şi susţine că proiectele aprobate astăzi de guvern nu îndeplinesc principalul obiectiv din cadrul MCV.

Reprezentanţii Uniunii „Salvaţi România” afirmă că nu există nicio şansă ca acest mecanism să fie ridicat pe merit, întrucât în actuala formă reglementările îndepărtează România de calea reformei în domeniul justiţiei şi subjugă puterea judecătorească reţelei antireformiste create chiar în interiorul magistraturii. Noile legi ale justiţiei arată clar că SIIJ nu dispare, ci doar se transformă, iar influenţa poltică asupra numirii procurorilor este păstrată intactă, în ciuda recomandărilor reformulate de partenerii europeni, se mai arată în comunicatul celor de la USR.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...

Ce Este TOKERO Level Up Token? Tot Ce Trebuie Să Știți + Bonus!

Crypto exchange-ul românesc Tokero nu numai că și-a consolidat poziția pe piața financiară digitală, dar se pregătește să facă un pas uriaș înainte cu...

După toate celelalte probleme, companiile vor fi lovite și de greva la Registrul Comerțului

Greva la Registrul Comerțului este de natură să afecteze companiile din România, explică un articol publicat pe site-ul termene.ro. Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al...
Ultima oră
Pe aceeași temă