10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUpdate/Judecătorul Richițeanu adus în complet să-l execute pe ofițerul (R) de rang...

Update/Judecătorul Richițeanu adus în complet să-l execute pe ofițerul (R) de rang înalt Dragomir

Daniel Dragomir, locotenent-colonel în rezervă al Serviciului Român de Informații (SRI) și fost șef al Brigăzii de Terorism din 2012 până în 2013, se judecă de ani buni într-un dosar în care prima instanță a stabilit că este nevinovat pe principalele capete de acuzare.

Daniel Dragomir a transmis un mesaj unui alt fost coleg din SRI, generalul Adrian Ciocârlan, despre care presa a scris că ar fi fost coleg de an cu Florian Coldea la Academia Națională de Informații. Grație lui Florian Coldea, generalul Ciocărlan ar fi deținut funcții de conducere importante în cadul SRI.

,,Eu sunt aici.
La Palatul de justitie.

Nici nu fug, nici nu ma ascund.
Cauza s-a amanat din nou la termenul de astazi pentru ca domnul judecator Richiteanu nu a aparut nici azi.

Cedeaza lantul tovarase general Ciocarlan?
Nu mai bine iti vezi de mormanul pe care il scoti din Romprest, din firmele asfaltatorilor tai si de combinatiile “operative” pe milioane si sa lasi justitia in pace? Nu mai transformati Palatul de justitie in palatul securistilor.

Voi continua sa lupt si voi duce aceasta lupta pana la capat.
Pana voi scoate la suprafata toate culoarele securiste din justitie. Imi asum aceasta lupta. In afara de pericole si amenintari nu am niciun avantaj personal.
Dar cred ca romanii, voi toti, prieteni si ne-prieteni aveti dreptul de a fi judecati corect!
Fara securisti si fara marionetele lor!”

#dreptatepanalacapat

Daniel Dragomir și colegul său, Florian Coldea, ultimul devenit chiar directorul adjunct al SRI (2005-2017), sunt cunoscuți în mediul mass media pentru aducerea în țară a jurnaliștilor români răpiți în Irak, teferi și nevătămați! Ovidiu Ohanesian – reporter la România liberă, Marie Jeanne Ion, reporter şi Sorin Mişcoci, cameraman, ambii de la Prima TV. Cei trei, alături de ghidul lor, Mohammad Munaf, cetăţean american şi irakian, pe post de translator, se aflau într-o vizită de documentare de o săptămână în Irak, însă au fost răpiţi şi ţinuţi în captivitate timp de 55 de zile, iar în final au fost „recuperaţi” de autorităţile române, cu sprijinul serviciilor secrete româneşti şi străine şi aduşi în ţară. Situaţia reală a celor întâmplate atunci o vom afla probabil peste 39 de ani, când dosarul „Răpirea jurnaliştilor români Irak” ar urma să fie desecretizat. Între timp, Serviciul Român de Informații a trecut de la fapte de o importanță deosebită pentru viața cetățenilor români (admirați de Serviciile Străine globale pentru agilitate și profesionalism), la lupte fățișe în justiție (comunicatele de tip,,parteneri ai DNA”) implicări politice (Rapoartele Comisiei Parlamentare de Supraveghere a SRI), pe care mass-media le-a dezvăluit în detaliu, de-a lungul ultimilor ani.

Daniel Dragomir a fost cel care a mers în Irak (foto) și a purtat negocierile sub conducerea generalului SIE actualmente în rezervă, Adrian Isac.

Foto: Operațiunea de salvare a jurnaliștilor răpiți în Irak, Aprilie 2005, Generalul Florian Coldea (purtând mască) :Mai apoi în acțiunea a apărut și maiorul Florian Coldea, care a devenit ulterior general în SRI 

Florian Coldea, prim adjunct SRI, trecut în rezervă de către Președintele Iohannis în anul 2017, este investigat de procurorii din Secția Specială a Infracțiunilor din Justiție, iar Daniel Dragomir (a demisionat din SRI în anul 2013; urmare a dezvăluirilor sale despre implicarea serviciului în Justiție politică și mass-media, în Comisia de Control a SRI au avut loc audieri începând cu luna octombrie 2017) se confruntă cu dosare penale.

Va asista România la un nou Watergate în stilul Michael Flynn? În care justiția americană s-a supus smerită dreptății și a retras acuzele nedrepte ce i s-au adus unui general dedicat patriei sale?

Daniel Dragomir, care are termen mâine în dosarul în care atât el cât și soția sa au fost găsiți nevinovați în primă instanță pentru principalele acuzații, transmite un mesaj ferm:  

,,Cititi cu ochii larg deschisi: Acuz!

In ultimele luni, am intrat in posesia unor probe care arata fara putinta de tagada ca sunt judecat la Curtea de Apel Bucuresti de un complet “servit”, “aranjat”, “pus cu mana” de noua Securitate.
Practic, la termenul de maine eu stiu ca nu sunt judecat de o instanta legal constituita ci sunt judecat chiar de Securitate.

In luna martie 2018, prin incalcarea flagranta a legii si a tuturor normelor, judecatorul Richiteanu Nastase Ovidiu a fost “pus cu mana” in completul din dosarul meu aflat pe rolul Curtii de apel Bucuresti.
A fost apoi recompensat si a ajuns chiar sef al Sectiei I penale a Curtii, functie in care este delegat de CSM si in prezent.
Un general activ din cadrul actualei conduceri a SRI ii tine lantul acestui judecator si in schimbul condamnarii mele i-a promis ca va fi promovat chiar judecator al Inaltei Curti.

Despre modul ilegal si abuziv prin care acest judecator a fost “pus cu mana” in completul meu si despre toate probele am sesizat si CSM si Inspectia Judiciara si Ministerul Justitiei si Colegiul de conducere al Curtii. Toti tac.

Astazi, in Romania, un om nevinovat poate foarte usor sa fie condamnat atunci cand toti tac, cand intorc privirea in alta parte, cand le este frica si mai ales cand incearca sa ascunda mizeria sub pres.

Mie nu imi este frica si sunt hotarat sa merg pana la capat!
Va intrebati poate de ce au apelat la toate aceste mijloace josnice, marsave, ilegale si abuzive care au lasat urme:
Pentru ca eu nu am tacut!

Acest mesaj este pentru toti judecatorii onesti din Romania pentru care eu am un respect deosebit: judecati pe probe si pe lege! Rupeti lanturile! Aveti o datorie sfanta, de a face dreptate, nu va murdariti constiinta si cariera pentru niste neica nimeni care poarta vremelnic uniformele abuzului! Eu stiam ca la Inalta Curte se promoveaza pe baza de stiinta, caracter, carte, munca, probitate profesionala. Nu credeam ca se ajunge daca iti tine lantul un mahar din SRI cu promisiuni de prea-marire.

Acest mesaj este pentru toti fostii mei colegi: nu mai respectati ordinele ilegale si neconstitutionale ale sefilor ierarhici care vor sa bage oameni nevinovati la puscarie. Vorbim aici de sefi implicati in activitati ilegale, in firme, combinatii si acte reprobabile. Credeam ca epoca lui Coldea, cel care a murdarit imaginea serviciului si a ofiterului de informatii patriot prin mizeriile si ilegalitatile comise impotriva romanilor a trecut.
Nu uitati lectia ultimilor ani, toate ies la iveala, mai devreme sau mai tarziu.
A stiut actuala conducere a SRI ca ofiteri de rang inalt si lucratori ai unitatii de acoperiti s-au implicat in mod ilegal in dosarul meu? A stiut ca au fost documentati cu probe? Intrebari la care sper ca vom avea cu totii un raspuns.

Acest mesaj este pentru toti romanii curajosi: iesiti public, vorbiti, strigati, sa nu aveti frica, timpul abuzatorilor va lua sfarsit!
Cititi cu ochii larg deschisi!
Curaj!

#dreptatepanalacapat”

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Patru arbitri români vor oficia la EURO 2024

O brigadă de patru arbitri români, în frunte cu Istvan Kovacs, va oficia la Campionatul European de fotbal din Germania, conform anunțului făcut astăzi...

Din “Groapă” direct în “Clan”. Marius Manole: “Mă bucur că am ocazia să fac ceea ce îmi place”

Producția de mare succes a PRO TV-ului, serialul "Clanul", se apropie de final. Ultimele episoade aduc situații limită, suspans și personaje noi. Spre exemplu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă