18.8 C
București
marți, 20 mai 2025
AcasăInternaționalIranul dă noi sancțiuni pentru peste 30 de entități și persoane din...

Iranul dă noi sancțiuni pentru peste 30 de entități și persoane din Europa

Iranul a adăugat marţi pe lista de sancțiuni 13 entități şi persoane din Uniunea Europeană şi 23 din Franţa, Regatul Unit şi Germania, printre altele, ca răspuns la sancţiunile impuse cu o zi înainte de UE, notează AFP.

Teheranul a adăugat „‘următoarele persoane şi entităţi din regimul UE şi Regatul Unit pe lista sa de sancţiuni, pentru sprijinirea terorismului (…), ingerinţă în afacerile interne ale ţării şi incitare la violenţă şi tulburări în Iran”, a indicat Ministerul de Externe iranian într-un comunicat dat publicităţii pe site-ul său.

Sancţiunile iraniene includ măsuri financiare şi interzicerea eliberării vizelor de intrare în ţară, potrivit ministerului, conform agerpres.ro.

Iranul dă noi sancțiuni pentru entități din Europa, printre care și companii militare, miniștri și parlamentari

Pe lista de sancţiuni se află mai multe companii militare, precum şi miniştri şi parlamentari din diverse ţări europene şi europarlamentari, în special ministrul francez Isabelle Rome, responsabilă cu egalitatea între bărbaţi şi femei, diversitate şi egalitatea de şanse, europarlamentarul belgian Frédérique Ries şi deputaţii germani Roderich Kiesewetter şi Renata Alt.

În Franţa, aceste măsuri îl vizează şi pe ministrul industriei, Roland Lescure, candidatul ecologist la prezidenţialele din 2022, Yannick Jadot, şi concernul din domeniul apărării Thales.

Luni, doi miniştri iranieni şi alte 30 de persoane au fost sancţionaţi de Uniunea Europeană pentru reprimarea manifestaţiilor declanşate în Iran prin moartea, pe 16 septembrie, a tinerei Mahsa Amini.

Iranul anunţase pe 25 ianuarie o serie de sancţiuni împotriva a 25 de persoane şi entităţi din Uniunea Europeană şi nouă din Regatul Unit, ca reacţie la sancţiunile impuse de acesta din urmă cu două zile mai devreme.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Criză valutară în luna mai: presiuni istorice pe leu și intervenții masive ale BNR

Mugur Isărescu declară că presiunile pe moneda națională nu au fost generate de un singur factor, ci de o succesiune de evenimente nefavorabile Luna mai...

Cum să devii un manager de resurse umane apreciat de către echipă și superiori: 6 acțiuni

Dacă vrei să fii un manager apreciat de oameni, acest articol este pentru tine. Chiar dacă ocupi deja această poziție într-o companie sau îți...

PSD la răscruce: Marcel Ciolacu renunță, partidul ezită între reformă și opoziție

Tensiunile interne sunt accentuate de nemulțumirile tot mai vocale, față de actuala conducere și de presiunea pentru o reformă profundă Partidul Social Democrat se pregătește...
Ultima oră
Pe aceeași temă