23.8 C
Bucharest
Tuesday, 19 September 2023
HomeȘtirile zileiIonuţ Simionca susţine necesitatea organizării unei sesiuni extraordinare a Parlamentului

Ionuţ Simionca susţine necesitatea organizării unei sesiuni extraordinare a Parlamentului

În acelaşi timp, în contextul tragediei de la Caracal, acesta propune ca sistemul românesc să poarte numele ALEXANDRA Alert.

„În SUA, ţară în care am trăit o destul de lungă perioadă, funcţionează un sistem de informare privind răpirea minorilor, AMBER Alert, existând variaţiuni cu diferite denumiri în diversele state, în memoria victimelor care au marcat societatea. AMBER Alert presupune distribuirea, în timp real, a informaţiilor privind o posibilă răpire prin toate mijloacele mass media, dar şi prin tehnologie mobilă către persoanele dintr-o anumită arie geografică”, explică Simionca.

Parlamentarul bistriţean a afirmat că, în cazul punctual de la Caracal, existenţa unui astfel de sistem ar fi presupus ca toţi cetăţenii din Caracal să primească mesaje tip SMS (precum cele pe care le primim cu toţii în aceste zile de la DSU-ul lui Arafat) în care să fie informaţi despre răpirea fetei şi aceştia să poată contribui (dacă au informaţii relevante) la prinderea monstrului. „Având în vedere că mulţi vecini au spus că s-au întâmplat lucruri suspecte în jurul casei lui Gheorghe Dincă, poate şansele de salvare a Alexandrei ar fi crescut”, a declarat deputatul PMP.

Din 2011, în România a fost instituit un mecanism cu acelaşi scop şi, denumit „Alertă Răpire Copil”, dar el nu este operaţional, fiind folosit o singură dată în 8 ani. „E o formă fără fond, aşa cum sunt multe iniţiative de acest fel care au fost făcute pentru evitarea unor proceduri de infringement din partea Comisiei Europene”, a mai spus Ionuţ Simionca.

Deputatul PMP îi  cheamă pe parlamentari în sesiunea extraordinară pentru implementarea sistemului ALEXANDRA Alert.

„Susţin necesitatea organizării unei sesiuni extraordinare a Parlamentului care să aducă modificările legislative asupra cărora s-a discutat şi în CSAT, dar şi pentru care există consens la nivelul opiniei publice. Eu propun operaţionalizarea acestui sistem de alertă în cazul răpirii minorilor – pe modelul american AMBER Alert. Asta înseamnă trei lucruri: modificarea legislaţiei, alocarea de resursă umană şi financiară, precum şi realizarea parteneriatelor cu operatorii de telefonie mobilă, dar şi cu instituţiile mass media de la nivel naţional, care pot atenţiona imediat atunci când există un anunţ privind dispariţia unui copil. De asemenea, cred că ar fi important ca, dacă părinţii sunt de acord, numele Alexandrei să nu fie uitat pe o listă a victimelor monştrilor care umblă printre noi şi acest sistem să îi poarte numele. Ar fi şi un semn că societatea nu va uita niciodată această odioasă tragedie”, a concluzionat Ionuţ Simionca.

 

Cele mai citite

HiSky va înregistra primul avion cu autonomie de 13.400 km în România

HiSky va înregistra o aeronavă wide-body, Airbus A330-200, cu o autonomie de zbor de peste 13.400 km, prima de acest tip înregistrată în România....

Ai grijă cum ții ceașca de cafea sau de ceai. Testul care spune totul despre tine

Sunt 7 stiluri de a ține în mână ceașca sau cana. Alegele-l pe cel care te reprezintă și citește explicațiile, potrivit Girl Style. ...

HiSky va înregistra primul avion cu autonomie de 13.400 km în România

HiSky va înregistra o aeronavă wide-body, Airbus A330-200, cu o autonomie de zbor de peste 13.400 km, prima de acest tip înregistrată în România....
Ultima oră
Pe aceeași temă
Modifică setările cookies