24.7 C
București
luni, 26 septembrie 2022
AcasăȘtirile zileiIohannis a semnat decretul de pensionare a lui Lazăr. Cine este procuror...

Iohannis a semnat decretul de pensionare a lui Lazăr. Cine este procuror interimar

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 19 aprilie a.c., decretul privind eliberarea din funcţia de procuror a domnului Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 27 aprilie 2019 – pensionare”, se arată într-un anunţ al Administraţiei Prezidenţiale.

Augustin Lazăr a anunţat, miercuri seară, că şi-a depus cererea de pensionare, precizând totodată că mandatul său la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) expiră pe 27 aprilie.

Lazăr şi-a depus candidatura pentru un nou mandat, iar săptămâna trecută a fost chiar intervievat de o comisie de la Ministerul Justiţiei condusă de Tudorel Toader, însă ulterior Toader a anunţat că niciunul dintre cei patru candidaţi nu au îndeplinit condiţiile pentru a conduce Ministerul Public, aşa că procedura a fost reluată.

Augustin Lazăr a fost acuzat, în ultima perioadă, că a refuzat de două ori eliberarea condiţionată a disidentului anticomunist Iulius Filip, închis la Aiud în anii 80. La vremea respectivă, Lazăr era procuror în Comisia de liberare condiţionată a Penitenciarului Aiud. Actualul procuror general a explicat că atribuţiile sale erau doar să constate dacă cei care cereau eliberarea condiţionată şi-au făcut fracţia de pedeapsă, conform legii, şi că nu decide eliberarea sau nu a deţinuţilor.

 

Bogdan Licu, procuror general interimar

Secţia pentru procurori a CSM a decis vineri delegarea lui Bogdan Licu în funcţia de procuror general interimar.

Bogdan Licu ocupă în prezent funcţia de adjunct al procurorului general.

„În şedinţa Secţiei pentru procurori din data de 19.04.2019 s-a dispus delegarea domnului procuror Dimitrie Bogdan Licu, adjunct al procurorului general al României, în funcţia de procuror general al României până la ocuparea funcţiei prin numire, dar nu mai mult de 2 luni”, se arată într-un comunicat al CSM.

Bogdan Licu a mai fost procuror general interimar în perioada februarie – aprilie 2016, după demisia lui Tiberiu Niţu.

El a dispus atunci redeschiderea urmăririi penale în dosarul Revoluţiei.

Cele mai citite

Curtea de Apel menține sechestrul pe bunurile primarului Negoiță în ancheta ROSAL

Curtea de Apel București menține sechestrul pe bunurile primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, în ancheta ROSAL. Curtea de Apel București (CAB) a decis să mențină...

Scandal politico – diplomatic cu suspiciuni de spionaj. România interzice intrarea a 14 ziariști de la Russia Today

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, a acuzat România că a refuzat să permită intrarea a 14 cetățeni...

Războiul Rusia – Ucraina. Patriarhul Moscovei susține că un rus care moare în Ucraina e iertat de toate păcatele

Dacă un militar rus moare în "operațiunea specială" din Ucraina, acest sacrificiu "spală toate păcatele pe care o persoană le-a făcut", susține patriarhul Moscovei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă