19.5 C
București
luni, 14 iulie 2025
AcasăEconomieInvestitorii sunt cu ochii pe Orient și America

Investitorii sunt cu ochii pe Orient și America

Evoluțiile recente dintre Israel și Iran au reaprins temerile privind o conflagrație regională

Pe fondul încordării tot mai mari din Orientul Mijlociu și al incertitudinilor de pe scena politică americană, investitorii globali rămân în expectativă, înainte de redeschiderea burselor, potrivit unei analize publicate de Reuters.

Evoluțiile recente dintre Israel și Iran au reaprins temerile privind o conflagrație regională. Anularea negocierilor nucleare de către Teheran, implicarea rebelilor Houthi din Yemen și informațiile despre atacuri israeliene asupra unor instalații energetice și nucleare iraniene alimentează scenariile sumbre. Potrivit presei de stat iraniene, o instalație de gaze ar fi fost vizată direct, o premieră periculoasă, într-o confruntare deja tensionată.

Ca reacție imediată, barilul de petrol a urcat vineri cu 7%, ajungând la cel mai înalt nivel din ultimele șase luni. Creșterea rapidă a prețului ridică semne de întrebare, privind traiectoria inflației globale, într-un moment în care băncile centrale sunt încă prudente în fața șocurilor economice recente și a politicilor comerciale ale lui Trump.

În acest climat incert, capitalul se reorientează către active considerate sigure: aurul și dolarul american câștigă teren, în timp ce acțiunile suferă scăderi. Indicele Cboe al volatilității (VIX) – barometrul nervozității de pe Wall Street – a urcat cu 2,8 puncte, până la 20,82, marcând cel mai înalt nivel din ultimele trei săptămâni.

Economistul-șef al băncii elvețiene Lombard Odier, Samy Chaar, a declarat că ne aflăm, deocamdată, într-o „confruntare controlată”, însă a avertizat asupra unui climat volatil: „Există multă nervozitate, dar nu avem încă dovezi clare, că s-a depășit un prag ireversibil.”

În paralel cu tensiunile externe, SUA traversează propriile crize: protestele organizate de coaliția „No Kings”, menite să conteste influența politică a lui Donald Trump, au luat amploare, iar asasinarea a doi parlamentari în Minnesota a agravat percepția de instabilitate.

În ciuda îngrijorărilor, analiștii nu se așteaptă ca băncile centrale să reacționeze imediat la saltul prețului petrolului. „Epoca în care o scumpire temporară a țițeiului impunea majorări de dobândă a trecut”, explică Chaar.

Investitorii globali se confruntă cu un dublu front de incertitudine, militară în Orient și politică în SUA, iar direcția piețelor va depinde de felul în care aceste crize vor evolua în următoarele zile.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă