12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăUn medic primar, prins că a luat într-o lună mită de la...

Un medic primar, prins că a luat într-o lună mită de la 491 pacienți

Sălăjan Vasile, medic primar, șef Serviciu expertiză medicală din cadrul Casei Județene de Pensii Bihor, a reușit o performanță greu de egalat, potrivit documentelor dintr-un dosar instrumentat de procurorii anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea. Aceștia au dispus trimiterea medicului primar în judecată în stare de libertate după ce au strâns documente și alte dovezi că doctorul a luat în 25 zile de 491 ori mită în lei, euro ori sub alte forme.

„În perioada 11 mai – 15 iunie 2015 (25 zile lucrătoare), inculpatul Sălăjan Vasile, în calitatea de șef Serviciul expertiză medicală, ar fi primit, în mod direct și prin intermediar, de la 491 de pacienți, suma totală de 90.370 lei, 17.760 de euro și alte foloase care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuțiile sale de serviciu.”, se arată în rechizitoriu întocmit de procurori.

În medie, medicul a băgat în buzunar în fiecare dintre cele 25 zile 7.000 lei pentru emiterea unor decizii medicale asupra capacității de muncă a persoanelor care ofereau bani pentru a fi încadrate în anumite grupe de handicap în vederea obținerii de indemnizații plătite lunar de la bugetul de stat.

Încadrarea în grupele mai grave de invaliditate era taxată mai mult, banii fiind luați și în cazul revizuirii medicale periodice ori emiterea deciziei medicale asupra capacității de muncă. Cei care aveau nevoie de documentele medicale obligatorii la dosarele de plată știau că trebuie să achite anumite sume de bani pentru ca prin semnătură și parafă, specialistul în expertiză medicală să certifice în fals diverse afecțiuni pe care solicitanții nu le aveau în realitate.

În dosarul penal trimis spre judecare Tribunalului Bihor, s-a dispus și confiscarea extinsă a unor sume de bani, a aproximativ 7.000 acțiuni și a unui imobil deținut de medicul din Oradea. Sălăjean Vasile este cel de-al treilea medic trimis în judecată în dosarul mitei de la Serviciul de Expertiză Medicală a Casei de Pensii, cercetare care îi viza pe toți cei cinci doctori ai serviciului precum și pe 10 asistenți din subordinea acestora care percepeau în mod constant diverse sume de bani pentru avizarea dosarelor de boală. Anchetatorii au plasat tehnică audio-video în cabinetele lor și au reușit astfel să probeze sutele de cazuri de luare de mită.

Cele mai citite

Baby Nest-ul de la Marianne’s Goodies: Soluția ideală pentru somnul și joaca în siguranță a bebelușilor

Descoperă cum Baby Nest-ul de la Marianne's Goodies, un brand românesc de inovație în domeniul articolelor pentru bebeluși, asigură o tranziție lină și sigură...

SAMEDAY anunță intenția de preluare a companiei de curierat Sprinter din Ungaria

Ca parte a strategiei de extindere a infrastructurii de livrare din regiune, SAMEDAY, compania care a introdus livrarea în easybox în piața din România,...

Germania arestează trei persoane suspectate că au colaborat cu serviciile secrete chineze

Trei germani au fost arestați sub suspiciunea că au colaborat cu serviciile secrete chineze. Se pare că aceștia au predat tehnologie care ar putea...
Ultima oră
Pe aceeași temă