30.1 C
București
miercuri, 17 august 2022
AcasăȘtirile zileiInvestigații România LiberăStatul român i-a abandonat pe proaspeţii ofiţeri de marină. Aproximativ 500 de...

Statul român i-a abandonat pe proaspeţii ofiţeri de marină. Aproximativ 500 de tineri absolvă, anual, Academia Navală și Colegiul de Marină, dar nu-și găsesc locuri de muncă

„Uitați-vă în jurul vostru. Toate obiectele pe care le vedeți au, într-un fel sau altul, legătură cu marea. Ele sau componente din ele au fost transportate cu ajutorul vapoarelor.“ Asta spun marinarii când vor să sublinieze cât de importantă este munca lor. Statisticile spun că circa 90% din comerțul mondial de bunuri se realizează pe apă – cel mai ieftin mijloc de transport.

Cu toate acestea, în industria transportului pe apă lucrează, la nivel mondial, numai 1,2 milioane de persoane. Circa 33.000 dintre ei sunt români, oameni care au brevetele și certificatele necesare pentru a naviga. Din acești 33.000, circa jumătate o și fac efectiv.

Toată lumea bună, la Bruxelles

Recent, viitorul acestei industrii a fost analizat – în cadrul manifestărilor reunite sub denumirea „European Shipping Week de la Bruxelles – de către reprezentanți ai Parlamentului și Comisiei Europene şi armatori. Din România au participat reprezentantul Federației Internaționale a Transportatorilor, Adrian Mihălcioiu, dar și directorul Autorității Navale Române, Răzvan Trandafir. S-a discutat în special despre situaţia locurilor de muncă ale navigatorilor europeni.

Pentru România, subiectul este arzător. Țara noastră produce între 500 și 600 de absolvenți de marină, iar mulți dintre ei au probleme în a-și găsi un loc pe nave, cel puțin pentru primul voiaj. Armatorii nu vor să ia cadeți în echipaje, iar statul nu se implică deloc în sprijinirea acestora. Probleme similare au și polonezii, de exemplu.

Programul „Cadetul român“

O propunere importantă pentru ţara noastră este inițierea unui program prin care statul să subvenționeze o parte din suma de bani pe care o primește cadetul de bord. “Noi ne-am oferit să facem programul «Cadetul român», adică să împărțim cheltuielile cu armatorul. Să găsim armatori care sunt gata să cheltuiască mai puțin cu transportul studenților la navă și să facem aceste plăți dintr-un fond. Am propus acest lucru Autorităţii Navale Române, facultăților, agențiilor de crewing, Sindicatului Liberal al Navigatorilor. Numai sindicatul a pus bani“, spune Mihălcioiu, care este și președintele SLN.

O altă posibilitate ar fi ca Ministerul Transporturilor să finanțeze acest program, cu circa un milion de euro anual. “Cred că anul acesta vom da drumul proiectului, cu fonduri puse la dispoziție de noi. Să vadă toată lumea că se poate“, a precizat Mihălcioiu.

International Maritime Organization (IMO) a semnalat deja că rata de înlocuire a ofițerilor este afectată de interesul scăzut al armatorilor de a sponsoriza stagiul de cadeție de 12 luni a viitorilor ofițeri. Sorin Ovidiu Cupșa, director CERONAV și ambasador al României la IMO, a propus de asemenea, de anul trecut, sponsorizarea de către companii a stagiului de cadeție. „Nu mai este o simplă opțiune, ci un deziderat al întregii industrii maritime și al IMO în calitatea sa de organism de reglementare, pe termen mediu și lung fiind cea mai ieftină și eficientă strategie, atât pentru armatori, cât și pentru ceilalți actori din industria maritimă“, a spus el.

Românii, bine pregătiți

Dincolo de problemele cadeților și de norii negri ai viitorului, navigatorii români sunt o categorie apreciată la nivel european. “Când oamenii auzeau că vin din România li se citea aprecierea pe față“, spune Mihălcioiu, după vizita în capitala Europei. Cu toate acestea, salariile ofițerilor români, comparativ cu cele ale omologilor din vestul Europei, sunt mai mici.

Vor apărea navele fără marinari

În timp ce România este afectată de problema cadeților care nu pot pleca în practică, la nivel european discuțiile se poartă despre ce se va întâmpla când tehnologia va duce la pierderea multor locuri de muncă. “Vorbim despre robotizare și digitalizare. Se află deja, în construcție, o navă fără echipaj, care să meargă dintr-un port în altul fără echipaj. Tehnologia există, nu se va implementa mâine, dar viitorul destul de apropiat ne va da alte coordonate ale comerțului pe mare. Avem o singură certitudine: schimbul comercial între țări se face tot cu ajutorul navelor, pentru că este cel mai simplu și cel mai ieftin mod de transport“, a spus reprezentantul ITF în România. Navigatorii din viitor vor trebui să se adapteze la noile condiții, iar transformările trebuie înțelese și acceptate, pentru ca această meserie să existe. “Tehnologia digitală este total diferită de ceea ce cunoaștem până acum. Digitalizarea accelerează dezvoltarea de foarte multe ori mai repede decât până acum. Vom asista la dezvoltări negândite de la o perioadă la alta“, a spus, la Bruxelles, Martha Rehnberg, expert specialist.

STATISTICI

  • 90% din comerțul mondial se face cu vapoare.
  • 19% din totalul navelor de la nivel mondial au pavilion european.
  • 32% din tonajul mondial este reprezentat de nave cu pavilion european
  • 33.000 de români au actele necesare pentru a putea naviga. Doar jumătate lucrează efectiv.

 

Cele mai citite

Bacalaureat de toamnă: Proba obligatorie a profilului, susținută astăzi

Candidaţii înscrişi la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat vor susţine astăzi proba obligatorie a profilului.Aproape 35.000 de candidaţi s-au înscris pentru a...

Dați sportului 2% din PIB!

În Grădina Maicii Domnului s-a întâmplat o minune, chiar în sfânta zi de preamărire a Fecioarei Maria. Sportivii noștri au cucerit nouă medalii de...

Un plan ambițios privind clima și sănătatea a fost promulgat de Joe Biden

Marţi a fost promulgat un plan vast de investiţii privind clima şi sănătatea, de către preşedintele american Joe Biden, aducând taberei sale democrate...
Ultima oră
Pe aceeași temă