15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSindicatul RADEF acuză Ministerul Culturii și pe Stanoevici pentru situația regiei

Sindicatul RADEF acuză Ministerul Culturii și pe Stanoevici pentru situația regiei

Ministerul Culturii și secretarul de stat Bogdan Staneovici ”singurii și adevărații vinovați pentru situația dezastruoasă în care se află regia”, a acuzat sindicatul RomâniaFilm (RADEF), care a respins acuzațiile aduse de Stanoevici angajaților săi, relatează Mediafax. 

Bogdan Stanoevici, secretar de stat în Ministerul Culturii (MC), a declarat, pe 14 octombrie, că se lucrează la modificarea Legii 303/2008 pentru a se rezolva problemele de la Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor “RomâniaFilm” (RADEF), care are datorii de 32 de milioane de lei, la stat şi la privat, şi, în prezent, nu are nici director general, nici economic, iar angajaţii nu şi-au primit salariile de mai multe luni. Totodată, Bogdan Stanoevici a spus că Maria Bikfalvi, preşedintele Sindicatului Liber RomâniaFilm, împreună cu fostul director RADEF Marius Iuraşcu şi cu alte persoane din conducerea regiei au “pus pe butuci” această societate de-a lungul anilor, în mod voluntar, “având grijă să jefuiască banii statului”.

Președintele Sindicatului liber România Film, Maria Bikfalvi, a arătat că “înainte să faci acuzații, e bine să te documentezi și să vii cu dovezi, altfel riști să fi tras la răspundere pentru calomnie”.

Sindicaliștii RADEF spun într-un comunicat că secretarul de stat Bogdan Stanoevici și Ministerul Culturii “sunt singurii și adevărații vinovați pentru situația dezastruoasă în care se află în prezent regia”.

“Începând cu anul 1991 și până în prezent atât statul, cât și Ministerul Culturii au ales să ignore în totalitate problemele ivite în cadrul regiei, acestea în ciuda faptului că RADEF RomâniaFilm, o regie autonomă înființată prin H.G nr.530/1991 este subordonată Ministerului Culturii! Lăsând la o parte lipsa de interes de care ministerul a dat dovadă, având în vedere faptul că din 1991 și până în prezent regia nu a primit nici măcar 1 leu de la bugetul de stat și a fost nevoită să se descurce cu veniturile proprii, ba mai mult a reușit din puținele resurse pe care le-a avut la dispoziție să modernizeze și să digitalizeze o serie de săli de cinema (Cinema Republica – actual Cinema ‘Florin Piersic’, Cinema Victoria Tg-Jiu – actual Cinema ‘Sergiu Nicolaescu’, Cinema Modern Pitești – actual Cinema ‘Sebastian Papaiani’, Cinema Patria Craiova, Cinema Patria Ploiești – actual Cinema Premiera, Cinema Arta Sibiu, Cinema Patria București), Ministerul Culturii, în mod voit, a contribuit la adâncirea prăpastiei în care se află RADEF”, spune Sindicatul Liber RomâniaFilm.

Acesta precizează că, în 2012, Ministerul Culturii a hotărât demiterea Consiliului de Adminstrație (CA) al RomâniaFilm. “Din acel moment până în luna iunie 2015, RADEF RomâniaFilm a fost forțată să funcționeze fără un CA, acest lucru în ciuda faptului că a existat un număr mare de adrese trimise Ministerului Culturii, de către Sindicatul Liber RomâniaFilm, prin care se solicita numirea unui nou CA. Astfel, în absența unui CA, problemele RADEF nu au făcut altceva decât să se acumuleze, iar în tot acest timp Ministerul Culturii a ales să rămână pasiv. Abia în luna iunie 2015, se hotărăște înființarea unui nou CA pentru RADEF, însă numirea noului CA nu a respectat prevederile legale, întrucât nu s-a organizat în prealabil o selecție a candidaților, aceștia fiind pur și simplu numiți după bunul plac al domnului Stanoevici! Mai mult, actualul CA pare complet dezinteresat de gravele probleme ale salariaților, care au nu mai puțin de 5 salarii restante, iar în curând va urma al 6-lea! La numirea domnilor în CA, domnul Ministru Secretar de Stat Bogdan Stanoevici, în fața șefilor de serviciu, în ziua în care a făcut prezentările, a ținut să facă precizarea că domnii din CA vor lucra gratis pentru RADEF România Film ‘pentru că sunteți în rahat’, numai că rahatul ne-a trecut peste cap, ne-a acoperit de tot pentru că de la 500 lei indemnizația a crescut la 3.300 lei”, spune Sindicatul Liber RomâniaFilm.

Acesta precizează că membrilor CA le-au fost prelungit mandatele cu încă cinci luni, deși ei nu au făcut nimic în cele patru luni inițiale de mandat. În toată această perioadă, membrii CA nu ar fi făcut nimic altceva decât să hărțuiască liderul de sindicat, se spune în același comunicat.

“Am dori să îi întrebăm cum s-ar simți, dacă ar fi nevoiți să stea de dimineața până seara într-un cinematograf neîncălzit și să îndure frigul din sălile de spectacol și, în plus, nici măcar să nu își încaseze salariul? Dacă în luna iunie 2015, salariații regiei erau cu 2 salarii restante, în prezent s-a ajuns la 5 salarii restante, iar în curând urmează al 6-lea!”, spune Sindicatul Liber RomâniaFilm.

Acesta precizează că Bogdan Stanoevici, “în loc să se preocupe pentru a găsi o soluție rapidă pentru situația în care regia a fost adusă prin lipsa de interes a Ministerului Culturii, preferă să facă acuzații false și nefondate”. Totodată, liderul sindicatului îi atrage atenția lui Stanoevici că ultimele sale declarații pot fi interpretate ca fiind calomnioase și că acesta “riscă să se trezească cu o plângere penală pentru calomnie și eventual și daune morale”. Maria Bikfalvi mai spune în același comunicat că atunci când a vorbit cu Bogdan Stanoevici, acesta avea o părere diferită față de ea. “Nu asta era părerea lui despre mine, avea o listă cu cinematografe, dacă vrea comentez mai mult”, spune Bikfalvi.

Potrivit comunicatului, dacă Ministerul Culturii ar fi ales să sprijine financiar campania de modernizare și digitalizare a sălilor de cinema aflate în administrarea regiei, alta ar fi fost situația RADEF în prezent.

“Datorită situației financiare precare a regiei, acest amplu proiect nu a putut fi dus până la capăt, dar acolo unde s-a reușit modernizarea și digitalizarea sălilor s-a putut observa clar creșterea și cu până la 500% a numărului de spectatori la film, unele cinematografe rivalizând din punct de vedere al numărului de spectatori cu multiplex-urile. Desigur este mai ușor să stai deoparte și apoi să spui că ceea ce s-a făcut nu este corect, deși habar nu ai despre ce înseamnă cinematografia”, mai spune Sindicatul Liber RomâniaFilm.

În legătură cu posibilitatea înființării unei rețele de cinematografe în care să se distribuie filme românești și europene, Sindicatul îl invită pe secretarul de stat Bogdan Stanoevici să vadă câți spectatori au cinematografele RADEF, în care rulează producții românești și europene. “Dacă domnul secretar de stat crede că un ciematograf poate supraviețui cu 50-60 de spectatori pe lună, fără a primi finanțare de la stat, îi transitem că se înșală amarnic. Chiar dacă această inițiativă dă bine pe hârtie, realitatea este cu totul alta! De asemenea, considerăm că cinematografele de stat trebuie să aibă în program filme pentru toate vârstele, de la animații la filme de box office și, desigur, și filme românești și europene, dar considerăm că nu este oportună limitarea activității cinematografelor doar la filme europene și românești!”, spune Sindicatul.

În cazul în care cinematografele RADEF vor fi restricționate la a difuza doar filme europene și românești, Sindicatul îl întreabă pe Stanoevici cine va subvenționa regia. “De asemenea, pentru ca această așa-zisă ‘nouă lege a cinematografiei’ să fie una cât mai bună și să rezolve problemele noastre, considerăm că ar fi oportun să fim și noi consultați, având în vedere faptul că majoritatea salariaților au petrecut ani buni în cinematografie și au căpătat o experiență. Însă, se pare că în loc să se preocupe de adevăratele probleme ale regiei și ale salariaților, domnul Stanoevici alege fie să își bată în continuare joc de aceștia și să-i ignore complet, fie să îi acuze pentru că au încercat să salveze și să redreseze regia!”, mai afirmă Sindicatul Liber RomâniaFilm.

De asemenea, Sindicatul atrage atenția Ministrului Culturii că la RADEF “se încearcă de fapt (…) să se pună un director în persoana lui Maxim Meca, care a făcut contracte în defavoarea regiei”. “Am depus documentele cu număr de înregistrare și toate contractele încheiate către CA. Se pare că nu au ținut cont de absolut nimic”, spune Sindicatul, precizând că le va transmite și Guvernului, Comisiei de Cultură a Senatului și președintelui României.

Cele mai citite

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă