8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSemnăturile avocatului Ponta pe afacerile lui Dorin Cocoș

Semnăturile avocatului Ponta pe afacerile lui Dorin Cocoș

Printre țintele politice vizate de Ponta s-a plasat, nu de puține ori, și Elena Udrea. Cumva însă, se poate spune că Ponta a mușcat chiar mâna care l-a hrănit. Căci până să ajungă prim-ministru, același Victor Ponta era avocatul folosit de cuplul Elena Udrea – Dorin Cocoș pentru a le legaliza afacerile scandaloase privind încasarea unor comisioane de la românii ce plecau la muncă în Spania. Cea mai mare parte a documentelor firmelor controlate de Cocoș sau de apropiații acestuia au fost redactate și certificate de avocatul Victor Viorel Ponta. Practic, așa cum a dezvăluit și ziaristul Daniel Befu într-o investigație publicată de Rise Project, Ponta era avocatul de casă al afaceristului Dorin Cocoș. Tot în slujba lui Cocoș a mai lucrat și Vlad Stoica, avocat pe care Victor Ponta, după ce a ajuns premier, l-a numit șeful Cancelariei primului ministru. Doar se știau de când alergau pentru Cocoș.

 Pe când nu i se retrăsese titlul de Doctor și încă se lăuda în mod fals că a parcurs studii de master la Universitatea din Catania, marele avocat Victor Ponta era folosit de omul de afaceri Dorin Cocoș ca un stagiar dornic să câștige câteva sute de lei. Ditamai fost șef al Corpului de Control al Guvernului României, avocatul Ponta redacta în aprilie 2005 actele prin care Dorin Cocoș și asociații săi își reconfigurau părțile sociale deținute la SC Telemedica SA. Așa cum o arată documentele, la cabinetul lui Ponta din Calea 13 Septembrie nr. 226 s-au prezentat atunci Dorin Cocoș, Jose Iacobescu, Alexandru Câmpeanu, Spiridon Cristu, Petre Ion, Ulrich Olimpia și Lucia Bratu. Adică aproape toți cei prezentați de presă ca alcătuind „gruparea Cocoș”. Serviabil, Victor Viorel Ponta nu doar că le-a redactat Contractul de cesiune de părți sociale, dar le-a și oferit o încheiere de atestare. Imediat, cu actele întocmite de Ponta a fost trimis la Registrul Comerțului un alt avocat, Vlad Ștefan Stoica. După câțiva
ani, când Ponta a ajuns prim ministru, Stoica avea să fie numit șeful Cancelariei de la Palatul Victoria. Colaborarea Ponta-Cocoș & Co și Vlad Stoica nu a fost un accident. În același an 2005, când Dorin Cocoș – soțul Elenei Udrea – a dorit să modifice obiectul de activitate al SC Telemedica SA, a apelat tot la serviciile avocaților Ponta și Stoica. Primul a redactat hârtiile, al doilea s-a dus personal la Registrul Comerțului să le depună și chiar a solicitat eliberarea unui certificat de grefă.

Deputat PSD pe atunci, deci plasat în opoziție față de Traian Băsescu și echipa acestuia, Victor Viorel Ponta și-a pus semnătura și în anul 2006 pe actele societății Telemedica SA, controlată de Dorin Cocoș. Era începutul unei frumoase prietenii.

 

Stagiarul Victor Viorel

 Transformat de Dorin Cocoș într-un avocățel gata să vină oricând pentru a certifica vreun înscris necesar la Registrul Comerțului, Victor Ponta și-a făcut trea-
ba și la SC Medcomplex SRL. În decembrie 2006 îi certifica lui Cocoș, personal, două cesiuni succesive de părți sociale în această firmă. Probabil tot pentru câteva sute de lei, avocatul-deputat Victor Ponta a mai fost pus la muncă de soțul Elenei Udrea și în cadrul societății Sanipharm SRL. În februarie 2006, Ponta redacta actele prin care această societate deținută de partenerii lui Cocoș își deschidea un punct de lucru în incinta Facultății de Chimie din București din Șoseaua Panduri 90-92. Ba chiar își punea semnătura și ștampila de avocat pe contractul încheiat cu Universitatea din București, deși acesta conținea prevederi scandaloase, cum ar fi chiria mai mult decât modică de 4.000 de lei pe an. E drept, pe atunci avea și Ponta orgoliul său. Redacta acte și se deplasa oricând pentru a-i certifica lui Dorin Cocoș documente, dar nu se ducea personal să le depună la Registrul Comerțului. Pentru acest lucru era folosit tot colegul Vlad Stoica, viitorul șef al Cancelariei primului ministru.

 

 

Parte în afacerea căpșunarilor

 Deși în presă existau dezvăluiri cu privire la afacerea controversată prin care Dorin Cocoș încasa bani de la românii ce plecau la muncă în străinătate pentru a le elibera certificate medicale, Victor Ponta nu a avut nici cea mai mică reținere în a sprijini acest business prin SC Centrul de Diagnostic Clinic Internațional SRL. Copiile documentelor acestei firme arată că avocatul Ponta redacta la data de 30 august 2006 actul adițional al societății în prezența surorii lui Cocoș, Anca Dinu. Același Ponta își punea semnătura și pe contractul prin care o altă firmă a lui Dorin Cocoș, SC Euro Hotels Internațional Co SRL, oferea spre închiriere un spațiu societății  Centrul de Diagnostic Clinic Internațional SRL. Deși documentele arată că a fost solicitat în aproape toate afacerile lui Cocoș, Ponta nu și-a declarat niciodată banii primiți de la acesta, deși avea această obligație fiind deputat în acea perioadă. 

 

„PISICUȚ“

 Scandal online

Prezentate în copii certificate, documentele prin care avocatul Victor Viorel Ponta  a fost angajat al lui Dorin Cocoș sunt necesare pentru a reaminti caracterul celui denumit de fostul președinte Traian Băsescu „pisicuț”. Scăpat ca prin minune din dosarul în care a împărțit cu Dan Șova banii de la Complexul Turcești-Rovinari, Ponta a început să prindă glas.  Încearcă să îngroape fostele relații de prietenie cu Gabriel Oprea, George Maior sau Dorin Cocoș pentru a-și face din nou loc pe scena politică.   

Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Nicușor Dan cere bani pe internet, pe motiv că în acest mod ajuți Bucureștiul

Pe facebook a apărut o reclamă care ar fi plătită de Nicușor Dan, reclamă care le solicită românilor să doneze bani pentru Nicușor Dan,...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă