14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSector 5: Judecătoria respinge cererea de eliberare condiţionată a lui Victor Becali

Sector 5: Judecătoria respinge cererea de eliberare condiţionată a lui Victor Becali

Decizia magistraţilor Judecătoriei Sectorului 5 poate fi însă contestată.

În dosarul mitei pentru dosarul Transferurilor, în care mai mulţi oameni din fotbal, printre care şi fraţii Ioan şi Victor Becali, au fost acuzaţi că au dat bani judecătoarei Geanina Terceanu pentru soluţia de achitare dispusă în primă instanţă în cauza privind transferurile din fotbal, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat pe Ioan Becali la trei ani de închisoare, iar în cazul fratelui său, Victor Becali, au decis să fie condamnat la 5 ani şi 8 luni de închisoare.

Astfel, cei doi au revenit în puşcărie, Ioan Becali fiind încarcerat în Penitenciarul Slobozia, iar Victor Becali la Penitenciarul Rahova.

În aceeaşi cauză, Cristian Borcea a fost achitat, el fiind însă încarcerat oricum în dosarul Transferurilor. Judecătoarea Geanina Terceanu, actualmente Teodorovici, a fost condamnată la 7 ani de închisoare pentru luare de mită.

Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

VIDEO. Caz halucinant la Sibiu. Bolid de zeci de mii de euro, dar fură 20 de lei dintr-o cofetărie

Proprietarul unui lanț de cofetării din zona Sibiului a luat măsuri în urma unei creșteri a furturilor și a instalat camere de supraveghere în...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....
Ultima oră
Pe aceeași temă