“Am făcut câteva cercetări, sunt date publice, date statistice, atât din minister, cât şi de la ANIF şi am constatat ce s-a întâmplat de fapt. S-au alocat în trei ani de zile 529 de milioane de lei, adică o medie de 176 de milioane de lei pe an pentru reabilitarea infrastructurii principale, iar paza în fiecare an era plătită cu 43 de milioane de lei”, a dezvăluit ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Unul dintre exemplele aduse de ministru este următorul:
“În judeţul Galaţi, unde suprafaţa amenajată pentru irigare este de 122.982 de hectare, s-a reabilitat zero infrastructură principală”.
“Calitatea lucrărilor va fi verificată şi toate lucrările care s-au făcut prost şi nu au fost plătite, nu o să le plătim, iar contractele respective le vom rezilia. Toţi cei care în ultima perioadă au răspuns de aceste lucrări din partea ministerului, din partea ANIF-ului au monitorizat şi au gestionat aceste lucrări, şi vom constata că aceste lucrări sunt proaste, vor pleca”, a avertizat ministrul Agriculturii.