13.8 C
București
luni, 27 septembrie 2021

Românii tac, prorușii de la Chișinău consimt Unirea

La inițiativa deputatului Octavian Țîcu, din partea Partidului Unității Naționale, dar și cu susținerea a aproximativ 25 de deputați unioniști din Parlamentul Republicii Moldova, s-a organizat în premieră, în cei 30 de ani de la declararea independenței teritoriului românesc de dincolo de peste Prut, o masă rotundă în sala Europa a legislativului basarabean care a omagiat cei 103 de ani de la Unirea Basarabiei cu Regatul României.

Printre partidele care au avut reprezentanți la această manifestare sunt Platforma Demnitate și Adevăr, Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Democrat Moldovenesc. Au ținut alocuțiuni președintele Academiei de Științe a Republicii Moldova, Ion Tiginyanu, președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, politicieni din partidele amintite mai sus, ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.

A intervenit și noul președinte al Partidului Mișcarea Populară, fostul ministru de externe, Cristian Diaconescu, precum și primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, primarul orașului Unirii din Moldova, Focșani, Cristian Misăilă.
 În cele câteva ore cât a durat ședința solemnă, unică în istoria Republicii Moldova, s-au putut auzi discursuri emoționante.
”Limba română este numele corect al limbii noastre. Noi, cei de pe ambele maluri ale Prutului suntem sortiți colaborării.”, a transmis Ion Tiginyanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei.
S-a subliniat din partea ambasadorului României sprijinul pe care statul nostru l-a oferit celuilalt stat românesc în decursul timpului, dar și vizita recentă a șefului statului, Klaus Iohannis, în decembrie 2020, la invitația Maiei Sandu, noul președinte al Republicii Moldova.
Octavian Țîcu a conchis după cuvântarea lui Daniel Ioniță că : ”Așa cum la începutul anului 1918 așteptam armatele române să ne apere de hoardele bolșevice, așa așteptăm acum vaccinurile din România să ne apere de molimă.”

Problema este nu că alții nu vor, ci că noi nu am pus încă problema unirii către comunitatea internațională

Dacă la Chișinău, inimoșii deputați basarabeni pro-unire au realizat o incitantă aducere aminte și au reiterat atât argumentele trecute, dar mai ales cele prezente pentru realizarea unirii celor două state românești, la București s-a așternut liniștea peste ziua de 27 martie și semnificația ei pentru națiunea română.
La Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, aflat în subordinea guvernului României, ni s-a transmis, în exclusivitate pentru RL, că tocmai s-a schimbat conducerea și că va mai dura ceva până se vor reporni proiectele inițiate.
”Având în vedere evoluția situației epidemiologice din ultima perioadă, atât pe teritoriul Republicii Moldova cât și în România, implicând lipsa de mobilitate și predictibilitate pentru organizarea oricărui tip de eveniment, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova nu a angajat niciun proiect propriu dedicat aniversării zilei Unirii Basarabiei cu România, în 27 martie 2021.”, este răspunsul sec primit de la secretariatul acestui departament.
Ambasada României la Chișinău a luat cam aceeași poziție cu guvernul de la București, rezumându-se la prezența și discursul ambasadorului României la reuniune:
” Din păcate, pandemia de coronavirus restricționează drastic posibilitățile Ambasadei de organizare a unor activități de amploare pentru marcarea Zilei Unirii Basarabiei cu România.”
Horosho(Harașo), s-a făcut Unirea!
Paradoxal, speakerul socialist al Parlamentului basarabean, Zinaida Greceanîi, cunoscută pentru pozițiile ei pro-moscovite, a fost de acord cu organizarea ședinței solemne, fără ezitare, transmițându-i unionistului Țîcu în rusă: Horosho-Harașo (Bine)!
Țîcu a avut o discuție recentă la Sinaia, cu Eugen Tomac și Cristian Diaconescu, lideri ai PMP, despre condamnarea pactului Ribbentrop-Molotov, materializată printr-un document adoptat la nivelul Parlamentului European, în 2019, care are prevederi foarte clare privind pierderile teritoriale pe care România le-a avut și pe care nu le-a recuperat și recunoașterea internațională a existenței unui singur stat românesc. ”Problema este nu că alții nu vor, ci că noi nu am pus încă problema, iar aici este o muncă enormă pentru că istoria ne-a arătat eforturile pe care le-au depus înaintașii noștri, prim-ministrul Ionel Brătianu și Regina Maria, pentru recunoașterea ei.”, a mai spus acesta.
Senatorul PNL, Viorel Badea, prezent la întâlnire, a transmis că noua conducere a Comisiei Comune pentru Integrare Europeană a Basarabiei dintre parlamentele celor două state va acționa mult mai energic ca până acum, recunoscând că mai mult s-a vorbit decât s-a făcut ceva.
Evenimentul s-a încheiat printr-o declarație ce a adus un omagiu și a evocat curajul oamenilor politici și elitelor ce au reușit înfăptuirea Unirii acum 103 ani.

Ultima oră
Pe aceeași temă