9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânia și Comisia Europeană negociază din nou despre MCV

România și Comisia Europeană negociază din nou despre MCV

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit marți, 11 februarie, cu o delegație a Comisiei Europene, aflată în misiune în România, în perioada 10 – 12 februarie 2020.

La această întâlnire “au fost prezentate progresele înregistrate în ultimele 3 luni pentru îndeplinirea recomandărilor din ultimul raport MCV (octombrie 2019)”, precizează un comunicat transmis, marți, de Ministerul Justiției.

Pe de altă parte, ministrul Predoiu le-a prezentat membrilor delegației Comisiei Europene procedura prin care se face selecția procurorilor care vor ocupa funcțiile “de top și middle management din cadrul Ministerului Public”. Ministrul Justiției a prezentat și proiectul de lege privind desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), proiect care se află în dezbatere publică, în România, în această perioadă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă