18.1 C
București
luni, 27 septembrie 2021

România apare în harta unui conflict pe două continente. Aliații anticipează un război mondial

“Defender Europe 21” este cel mai amplu exercițiu militar internațional coordonat de Forțele Terestre ale Statelor Unite (US Army) pe parcursul anului 2021. Seria de acțiuni militare începe în luna martie 2021, iar una dintre primele țări în care se vor desfășura operațiuni militare este România.

În cadrul Defender Europe 21, americanii vor aduce din Statele Unite în Europa o forță militară de nivel divizie (câteva mii de oameni). Din punct de vedere tehnic, americanii vor folosi echipamente militare prepoziționate, din stocurile existente în Europa, care vor fi deplasate în diverse locații, mai ales poligoane militare, pentru a permite derularea exerciţilor.

Acțiunile din anul 2021 se vor concentra pe regiunea Mării Negre şi a Balcanilor, în condiţiile în care, la ediția de acum un an, accentul s-a pus pe zona de nord a Europei.

Acțiunile din anul 2021 sunt menite să compenseze și insuficienta pregătire de anul trecut, care n-a fost finalizată din cauza crizei pandemiei. Tot în condiții de criză s-au antrenat și adversarii tradiționali ai NATO, cum ar fi Rusia, Iranul sau China, dar aceste țări se pare că nu și-au redus antrenamentele.

 

„Regiunea Mării Negre a devenit principala zonă din NATO în care este testată periodic credibilitatea posturii de descurajare și apărare a Alianței, o zonă expusă din ce în ce mai mult”

Nicolae Ciucă,

Ministrul Apărării Naționale

Ministrul Ciucă admite că zona Mării Negre este vulnerabilă în fața unei eventuale agresiuni militare a Rusiei, “care folosește Crimeea pentru a-și proiecta puterea militară”, dar și în fața unor agresiuni  hibride care se află deja în derulare și care șterg diferențele dintre starea de pace și cea de război.

 

“Provocările sunt aceleași, amenințări teroriste, consecințele ascensiunii Chinei, o Rusie cu acțiuni agresive împotriva Ucrainei sau faptul că vedem noi amenințări cibernetice. Toate acestea au rămas și pe timp de pandemie”

Jens Stoltenberg,

Secretar general al NATO

 

Într-un interviu difuzat de Deutsche Welle, secretarul general Stoltenberg preciza că NATO se confruntă cu vechile amenințări dar, în plus, în condiții de pandemie.

În planurile exercițiului Defender Europe 21, partea americană indică faptul că România va găzdui operațiunea Swift Response, din luna mai 2021. Aici sunt prevăzute a fi realizate operațiuni aeropurtate în Estonia, Bulgaria și România, cu participarea a peste 7000 de militari din 11 țări.

Cea mai interesantă parte a programului este însă cea din finalul exercițiului Defender Europe, denumită “Command Post Exercise”. La acel moment, 2.000 de angajați din statele NATO sau partenere vor verifica aptitudinea comandamentului central al NATO și al SUA “de a comanda forțele multinaționale terestre într-un mediu de instruire comun și combinat, menținând în același timp operațiuni reale în 104 țări de pe două continente”.  Practic, se anticipează dezvoltarea unui scenariu de nou război mondial. Cele două continente nu sunt indicate, dar este evident vorba de Europa și de Africa. Din punctul de vedere al NATO, zona Balcanilor este zona de convergență a acestor două spații geografice.

În același scenariu este inclus exercițiul „African Lion”, de la jumătatea lunii mai până la jumătatea lunii iunie 2021, la care vor participa 5.000 de militari din 24 de ţări, majoritatea din Maroc (țară musulmană).

De asemenea, în același scenariu este integrat exercițiul “Steadfast Defender”, de la jumătatea lunii mai până la finalul lunii iunie, acesta reprezentând un test în care NATO își va demonstra capacitatea de a răspunde în fața unei  ameninţari pe scară largă.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă