23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRegata imobiliară, la final

Regata imobiliară, la final

Târgul de la Mamaia a adus în atenţia vizitatorilor 40 de proiecte imobiliare cu mii de oferte, de la garsoniere de 25.000 de euro până la vile exclusiviste de 800.000 de euro.

Pentru că e perioada de concedii iar târgul – cel mai mare eveniment imobiliar organizat vreodată la malul mării, a avut loc în cea mai importantă staţiune de pe litoralul românesc al Mării Negre, ofertele pentru case de vacanţă au întâietate. Proporţia lor a ajuns la 80% din totalul proiectelor prezentate de dezvoltatori la Regata Imobiliară.

Casele de vacanţă, recomandarea Regatei

Motivul e simplu: dacă ai bani, acesta este momentul potrivit să cumperi o casă de vacanţă.„În Constanţa avem două pieţe: piaţa oraşului Constanţa, care este un oraş foarte mare, important şi care are aceleaşi probleme, oportunităţi ca şi piaţa din Bucureşti. Nu este un moment extraordinar, dar se fac tranzacţii imobiliare.A doua piaţă este cea de second home, a locuinţelor de vacanţă. Am văzut foarte multe dezvoltări aici spre Mamaia, ştiu că şi spre Neptun se construiesc ansambluri. Acum doi ani era o piaţă mai bună, sunt însă convinsă că şi acum se vor găsi destul de multe oportunităţi, am văzut că şi preţurile au coborât”, consideră Ruxandra Cleciu. Dezvoltatorii au rectificat preţurile în funcţie de aşteptările pieţei şi au venit cu ofertele la târg.
„Am un ansamblu de P+10 de apartamente de lux în zona de nord a Constanţei. Preţurile au scă¬zut cu aproximativ 20%, preţul de cost al construcţiei la fel”, punctează Marius Stamate, admi¬nistrator Marco Chim. Cu alte cuvinte, preţul unei case de vacanţă a ajuns undeva la 700-900 de euro/mp. Şi, spun dezvoltatorii, chiar dacă această piaţă abia prinde contur în ţara noastră, casele de vacanţă de lux sunt cele mai căutate. Iar cumpărătorii sunt, în general, persoane care locuiesc destul de departe de mare.
„Majoritatea locuinţelor de vacanţă din zona Constanţa au fost vândute unor oameni care nu sunt de aici şi care şi le-au cumpărat ca să vină în vacanţă la mare să aibă unde sta cu familie, să aibă tot ce-i trebuie”, notează Petrică Munteanu, reprezentant al Primăriei din Constanţa.
Cât despre cei care fac o asemenea achiziţie, o fac de obicei cu banii jos, fără să se împrumute la bancă.
„75% dintre creditele acordate sunt pe prima casă, 20% sunt ipotecare clasice, iar 10% refinanţări”, punctează Costi Ruse, reprezentant Creditzone.
Iar dacă cineva consideră nerentabil să cumpere o casă de vacanţă în România, atunci Regata Imobiliară a prezentat şi oferte din străinătate.
„Noi avem o problemă. La mare nu este un sezon turistic foarte lung, noi nu putem să ne comparăm de exemplu cu Grecia unde poţi să mergi la plajă începând cu luna mai până în luna octombrie”, crede Ruxandra Cleciu.
Tocmai de aceea, la târg s-au găsit oferte pe litoralul Mării Egee. Astfel, la târg a fost reprezentat complexul Trikorfo Beach, format din 143 de vile şi este construit în mijlocul unei vechi plantaţii de măslini, în Halkidiki. Vilele au suprafeţe cuprinse între 78-85 mp şi costă 185.000 de euro.


Cele mai citite

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...
Ultima oră
Pe aceeași temă