12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPrimar ialomițean, trimis în judecată de DNA pentru nereguli în derularea fondurilor...

Primar ialomițean, trimis în judecată de DNA pentru nereguli în derularea fondurilor europene

Edilul din Valea Ciorii este acuzat de săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Alături de Ștefan Ionescu, DNA a mai trimis în judecată ASOCIAȚIA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE IMAȘUL VALEA CIORII, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, și o altă persoană fizică, a data faptei reprezentant legal al Asociației Crescătorilor de Animale Imașul Valea Ciorii, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2013-2019, reprezentantul legal al Asociației Crescătorilor de Animale Imașul Valea Ciorii, județul Ialomița, cu sprijinul inculpatului Ionescu Ștefan, în calitatea menționată mai sus, ar fi folosit și prezentat cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente ce conțineau date false și inexacte (contract de concesiune, centralizatoare, adeverințe etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unice, pentru o suprafață de teren mai mare decât cea pe care o deținea în acte.
O parte din acele documente i-ar fi fost puse la dispoziție fermierului de către primar, printre ele regăsindu-se inclusiv o hotărâre de consiliu local privind concesiunea unui teren, falsificată, care menționează o suprafață de teren concesionată mai mică (168,34 hectare) decât cea menționată în cererile de suprafață (188,70 hectare).
Prin aceste demersuri, reprezentantul legal al Asociației Crescătorilor de Animale Imașul Valea Ciorii ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 660.740 lei.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 660.541 lei.

În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor sume de bani și imobile ce aparțin inculpaților Ionescu Ștefan și Asociația Crescătorilor De Animale Imașul Valea Ciorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ialomița cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă