9.6 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPeste 20 de migranți au trecut ilegal Dunărea într-o barcă. Printre ei...

Peste 20 de migranți au trecut ilegal Dunărea într-o barcă. Printre ei se află 12 copii

Un grup format din 22 de cetățeni străini, inclusiv 12 copii, a fost găsit de polițiștii de frontieră pe teritoriul României, după ce traversaseră ilegal Dunărea într-o barcă, a anunțat Poliția de Frontieră a României.

Cetățenii străini, proveniți din Irak și Afganistan, reușiseră să treacă Dunărea, din Serbia în România, folosind o barcă pneumatică cu motor. Unul dintre migranți a declarat că chiar el a condus barca – ceea ce ar putea fi real, dar ar putea fi și o minciună menită să-l protejeze pe organizatorul grupului, care încă n-ar fi fost prins.

Cei 22 de străini au fost găsiți de polițiștii de frontieră români în pădurea Crivina din județul Mehedinți, în apropierea Dunării.

Cercetările în acest caz sunt efectuate de polițiștii de frontieră români, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Se schimbă legea RCA. Șoferii vor primi amenzi de 10.000 de lei

Șoferilor li se pregătesc noi amenzi ce vor fi adoptate în Parlament. Este vorba despre amenzi mai mari pentru cei care nu dețin polițe...

Descoperă covoraşele profesionale moderne şi eficiente pentru dotarea spaţiului tău!

De amenajarea unui spaţiu şi de tipul de design interior şi exterior pentru care se optează, depinde impactul pe care imaginea de ansamblu îl...

Momente de panică pentru Alexandra Stan. Artista a rămas fără haine, în Finlanda

Cu toții ne-am confruntat cu aventuri neașteptate în călătorii, iar recent, Alexandra Stan a avut parte de o experiență de neuitat în Finlanda, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă