21.3 C
București
vineri, 17 septembrie 2021

Operatorii telecom cer compensații financiare de la statul francez pentru securitatea rețelelor 5G

Statul francez a fost dat în judecată de operatorii de telecomunicații Bouygues Telecom și SFR (Societatea Franceză de Radiotelefonie) care cer compensări financiare pentru decizia de a înlocui toate echipamentele Huawei deja existente în rețelele de telefonie mobilă.

Decizia autorităților franceze de creștere a securității viitoarelor rețele 5G a inclus și obligativitatea înlocuirii echipamentelor deja prezente în rețele, ceea ce înseamnă că operatorii vor fi obligați să cheltuiască sume foarte mari de bani.

În august, Bouygues Telecom anunța că va fi forțată să înlocuiască aproximativ 3.000 de antene produse de Huawei din rețeaua sa mobilă. Atât Bouygues Telecom, cât și SFR se bazează într-o proporție importantă pe echipamente Huawei în cadrul rețelelor lor 3G și 4G LTE (Long-Term Evolution).

Dosarul deschis de cei doi operatori a avut o primă înfățișare în această săptămână. Telecompaper anunţă că dosarul a fost trimis de Curtea Supremă franceză către Curtea Constituţională.

Licitația 5G

Autoritățile franceze au organizat de luna trecută licitația pentru 11 noi blocuri de frecvență destinate 5G, de pe urmă căreia au adunat aproape 2,8 miliarde euro.

Orange a câștigat cele mai multe blocuri de frecvență, 90 MHz în total, pentru care va plăti 854 milioane euro, SFR va plăti 728 milioane euro pentru 80 MHz, iar Bouygues Telecom and Free Mobile (Iliad) vor achita fiecare câte 602 milioane euro pentru 70 MHz.

În Franța, operatorii urmează să lanseze conectivitatea 5G la nivel comercial, fiind una țările europene care nu au lansat încă rețelele 5G la nivel comercial.

România are deja rețele comerciale 5G, dar licitația pentru noi benzi de frecvență nu va avea loc decât anul viitor. În prezent, încă se discută pe marginea proiectului de lege 5G, care va trebui adoptat de Guvern și trimis apoi în Parlament. Cel mai probabil, și legea 5G va fi adoptată de viitoarea legislatură.

Ultima oră
Pe aceeași temă