5.4 C
București
miercuri, 27 octombrie 2021

O primărie de 3 mii de locuitori din Timiș încheie contracte avocațiale de mii de euro

Un astfel de contract dubios a fost semnat și de Primăria Jebel. Autoritatea publică locală din județul Timiș are aproape 3.600 de locuitori și a cheltuit, potrivit unei estimări, în jur de 50.000 de euro pe contracte de avocatură în ultimii 11 ani. Din buzunarul fiecărui cetățean al comunei au fost luați astfel 14 euro.

Una dintre problemele ridicate este însă aceea că aceste contracte au continuat inclusiv în perioada în care ele erau interzise printr-o ordonanță a Guvernului Boc care încerca limitarea cheltuielilor făcute de primării, după criza economică din 2008 – 2009. Potrivit OUG 26/2012, încă în vigoare, autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare.

Mai mult decât atât, primăria nu a achiziționat contractele de reprezentare în baza unor procese punctuale, ci a plătit lunar, timp de 11 ani, un avocat în caz că… apare un proces. Chiar dacă primăria nu ar fi avut niciun jurist în aparatul administrativ, încheierea unui contract cu plata lunară nu are justificare.

În octombrie 2020, pe ultima sută de metri de mandat parlamentar, PNL și PSD, la inițiativa senatorului liberal Daniel Fenechiu, și-au propus să abroge articolul menționat din OUG 26, dând astfel drumul la contractele de reprezentare juridică. Doar un mic amănunt: Daniel Fenechiu însuși este avocat, iar casa de avocatură din care face parte are astfel de contracte. Legea a fost adoptată deja de Senat, iar în acest moment se află încă în stadiu de avizare la comisiile de la Camera Deputaților.

Tot pe ultima sută de metri de mandat a fost reînnoit și contractul Primăriei Jebel cu cabinetul de avocatură. În urma referatului întocmit de primarul de atunci Sabin Bociu (PSD, foto jos) în data de 21 iulie 2020, după numai o zi, Consiliul Local a aprobat hotărârea nr.32 prin care s-a aprobat încheierea unui contract de asistență juridică pentru consultanță, redactare acte și reprezentare în instanță. Împuternicit pentru a semna în numele UAT a fost primarul. După numai două luni, Bociu a părăsit funcția pentru care anunțase deja că nu mai candidează. Bociu a fost unul dintre cei mai longevivi edili din Timiș, cu cinci mandate, și un critic al lui Liviu Dragnea.

 

Un „secret profesional”

 

„Colaborarea cu dl avocat Huțanu Marinel a început în anul 2010, la tariful de 420 lei/ lună, iar în prezent tariful este de 3.200 lei/ lună”, a răspuns autoritatea publică locală la solicitarea unui cetățean din comună. Altfel spus, cei 3.500 de locuitori ai comunei plătesc în fiecare an 38.400 lei unui avocat, în caz că apare vreo problemă juridică. Câte procese poate avea anual o astfel de localitate de dimensiuni mici este o altă întrebare, pe care România liberă a adresat-o Primăriei Jebel. Actualul primar, Dan-Ciprian Vatriș (PNL) a refuzat să ne spună în câte procese are autoritatea și detalii despre cheltuirea banului public, prelevându-se de Statutul profesiei de avocat și invocând confidențialitatea și secretul profesional al avocatului, deși întrebarea noastră viza numărul de procese pe care îl are UAT-ul. Cu ce ar putea afecta oferirea unei statistici un proces anume este o întrebare la care nu avem răspuns, mai ales că unele dintre informațiile solicitate pot fi procurate și prin alte metode.

„(…) vă invederăm faptul că nu avem posibilitatea de a comunica informațiile solicitate de dvs., intrucât acestea se circumscriu dispozițiilor prevăzute la lit.f): <<informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate in proces>>”.  PRIMAR JEBEL, DAN-CIPRIAN VATRIȘ (foto jos)

Potrivit site-ului instanțelor de judecată, Primăria Jebel a avut în ultimii 10 ani în jur de 14 procese, majoritatea între 2020 și 2021. Unul dintre acestea se referă însă tocmai la respectarea legii 544/ 2021 privind informațiile de interes public de către angajații Primăriei. Altfel, spus avocatul angajat pe bani publici apără Primăria de cetățenii care doresc să știe cum se cheltuiește banul public în Jebel.   

 

Ultima oră
Pe aceeași temă