13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăO nouă plângere la DNA pe numele ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan

O nouă plângere la DNA pe numele ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan

Protestatarii s-au aliat astfel cu Sandi Matei, protestatarul care încă din luna martie a depus plângere împotriva lui Carmen Dan, pe care o acuză că ar fi intervenit în dosarul penal în care el este vizat. Este vorba de o cauză din decembrie anul trecut, când Matei a fost implicat într-o bătaie cu un bătrân în Piaţa Victoriei, speţă despre care Carmen Dan a făcut mai multe precizări în spaţiul public.

„Aceasta a susţinut că există un dosar penal pe rolul unui Parchet, instrumentat de angajaţii dânsei, ca organe de urmărire penală, în care aceasta susţine că s-a administrat tot probatoriul. Aceasta susţinea la momentul intervenţiei televizate că a început urmărirea penală împotriva subsemnatului şi că urmează să fiu audiat. De asemenea susţine că subsemnatul sunt prezent la toate manifestările publice împotriva Guvernului din ultimul an şi că aş avea şi foarte multe amenzi contravenţionale. De asemenea a susţinut că poliţiştii aflaţi în subordinea acesteia şi-au făcut treaba. Menţionez că la data intervenţiei televizate nu aveam cunoştinţă de existenţa niciunui dosar penal, nu fusesem audiat niciodată şi nu mi-a fost adusă de îndată la cunoştinţă calitatea de suspect aşa cum prevăd normele procesuale. menţionez că a doua zi, dimineaţă, am fost căutat la domiciliu de un ofiţer de poliţie care mi-a comunicat că există un dosar penal în care am calitatea de suspect”, se arată în plângerea penală depusă de Sandi Matei la DNA.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă