15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăKPMG face trafic cu date de la concurență pe piața asigurărilor

KPMG face trafic cu date de la concurență pe piața asigurărilor

 

 În vreme ce avea pâinea și cuțitul la Astra Asigurări, plasată în procedură specială de redresare financiară, deci avea acces la toate datele financiare și nu numai, compania de consultanță KPMG derula contracte de audit cu principalii competitori de pe piața asigurărilor.

În februarie 2014, prin decizia ASF, compania Astra Asigurări era plasată în procedura specială de redresare financiară. Cu această ocazie, conducerea executivă, atribuțiile legale ale acționarilor semnificativi şi drepturile de vot erau atribuite atunci firmei KPMG Advisory SRL.

După circa un an în care noul administrator special a luat o serie de măsuri cel puţin controversate, aceiaşi instituţie ASF retrăgea companiei Astra Asigurări, în august 2015, autorizaţia de funcţionare şi îi solicita insolvenţa. Apoi, la deschiderea procedurii insolvenţei, administrarea judiciară era preluată de KPMG Restructuring SPRL, firmă ce avea să ceară şi să obţină lichidarea.

Dincolo de argumentele pro şi contra, o serie de noi documente creionează nu doar reaua intenţie, ci şi o posibilă campanie strategică de eliminare a companiei Astra de pe piaţa asigurărilor. Căci, în timp ce asigura administrarea specială şi apoi cea judiciară la Astra, grupul KPMG România derula contracte de audit cu principalii competitori: Asirom, Omniasig, BCR Asigurări şi Allianz Ţiriac. Un vădit conflict de interese nesesizat nici de ASF, nici de judecători şi nici de procurori. Până acum.

 Același acționar austriac

 Controlate de acelaşi acţionar austriac VIG, competitorii direcţi ai Astra Asigurări – Asirom, Omniasig şi BCR Asigurări – au derulat în anii 2014-2015 contracte cu firma KPMG Audit.

În anul 2014, când la Astra Asigurări a fost impusă ca administrator special firma KPMG Advisory SRL, o altă firmă din grup, KPMG Audit SRL, derula cu competitorul Asirom un contract privind auditarea situaţiilor financiare. Dacă la Astra a ţinut cu înverşunare să solicite majorări de capital de 490 milioane de lei, în auditul oferit Asirom, deşi această firmă nu îndeplinea cerinţele ASF privind asigurarea marjei de solvabilitate şi a fondului de siguranţă, KPMG nu a emis vreo opinie cu rezervă. Chiar dacă era vizat doar exerciţiul financiar aferent anului 2014, în raport KPMG a reţinut că Asirom a făcut majorarea de capital necesară abia în februarie 2015. Drept răsplată sau nu, KPMG a primit şi în 2015 un nou contract cu Asirom.

La fel ca Asirom, compania Omniasig (deţinută tot de VIG Austria) a avut în anul 2014 contract pentru auditarea situaţiilor financiare încheiat tot cu KPMG. Şi aici, deşi Omniasig încheiase anul 2014 cu o pierdere de peste 38 de milioane de lei peste cea anterioară de 459 milioane de lei din primele de capital rezultate ca urmare a fuziunii, KPMG nu a avut nici o opinie cu rezervă. În fine, semn al unei ciudate coincidenţe, o altă societate deţinută de austriecii de la VIG, BCR Asigurări, avea şi ea încheiată o colaborare contractuală tot cu KPMG Audit SRL.

Deşi sunt, teoretic, entităţi diferite, KPMG Advisory SRL, KPMG Audit şi  KPMG Restructuring SPRL sunt parte din acelaşi grup. Primele două sunt controlate prin KPMG România SRL. Colaborarea grupului VIG Austria cu KPMG România se derulează şi în prezent.  Asirom,
Omniasig, BCR Asigurări, dar şi Axa Life şi-au prelungit din 2014 până în prezent înţelegerile contractuale cu firma KPMG Audit SRL.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...
Ultima oră
Pe aceeași temă