6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoUn academician este condamnat cu suspendare

Un academician este condamnat cu suspendare

Un academician este condamnat cu suspendare, fiind găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Tribunalul București l-a condamnat vineri, 24 septembrie 2021, pe Alexandru Bogdan la trei ani de închisoare cu suspendare. Sentința de vineri nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

La data comiterii faptelor, până în anul 2010, Alexandru Bogdan era preşedinte executiv al Fundaţiei Patrimoniu. Această fundație funcționa în cadrul Academiei Române. Dosarul de trimitere în judecată a fost întocmit de procurorii DNA.

Un academician este condamnat cu suspendare

Academicianul a fost trimis în judecată în luna mai 2021. Potrivit DNA, dosarul viza infracţiunea de “folosire a influenţei ori autorităţii, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată”. Faptele s-au comis în contextul încheierii a circa 20 de contracte de arendă. 

În acest dosar, procurorii DNA estimau prejudiciul la peste 3,7 milioane de euro.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă