4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoTrenul care a ars la Brazi era privat. Gafă a lui Grindeanu

Trenul care a ars la Brazi era privat. Gafă a lui Grindeanu

Locomotiva care a ars în apropierea gării din Brazi aparținea unei companii private, însă ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, neinformat, a dat vina pe garniturile vechi ale CFR.

Surse din cadrul Ministerului Transporturilor (MT) au declarat, pentru „România liberă”, că locomotiva care a luat foc în dreptul localității Brazi (județul Prahova) aparținea companiei private Grup Feroviar Român (GFR), deținută de omul de afaceri Gruia Stoica.

Ministrul Transporturilor nu a știut ce tren a ars

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a a dat însă vina pe garniturile vechi ale CFR.

„Am văzut incidentul de astăzi, regretabil, dar pot să vă spun următorul lucru: nu e nici primul şi, din păcate, nu va fi nici ultimul incident de acest tip. Infrastructura feroviară din România nu că este în urmă – că tot am vorbit de cea rutieră unde, cât de cât, posibil ca în perioada următoare să ajungem măcar la mia aceea de kilometri de autostradă – dar partea feroviară e mult în urmă faţă de standardele de care avem nevoie, fie că vorbim de infrastructura propriu-zisă care să permită viteze mai mari la trenuri, fie că vorbim de materialul rulant. Toate aceste lucruri trebuie să fie schimbate, şi pot să vă spun că bani, prin tot ceea ce înseamnă alocări europene, sunt aproape egali pe partea de rutier cu partea de feroviar”, a declarat Grindeanu, la postul de televiziune Digi24.

Grindeanu a precizat că Autoritatea Feroviară Română (AFER) are fonduri prin care să achiziţioneze material rulant nou, însă, pe lângă o astfel de achiziţie, este nevoie ca şi liniile ferate să fie modernizate, pentru ca materialul rulant nou „să poată fi folosit la capacitatea maximă”.

„Vorbim de locomotive, de material rulant învechit. Aceste lucruri se schimbă cu investiție, iar pe partea de investițe AFER are prevăzuți bani prin care să cumpere material rulant nou. Dar dincolo de această achiziție pe care o vor face cei de pe feroviar, mai trebuie să și circule pe linii modernizate, pentru că în momentul în care ai material rulant nou să fie folosit la capacitate maximă. De aceea trebuie să se întâmple ambele lucruri. Pe de o parte, modernizarea infrastructurii, pe de alta achiziția de material rulant,” a explicat ministrul.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă