-1 C
București
luni, 24 ianuarie 2022
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoRomânia va primi avioane F-35

România va primi avioane F-35

România va primi avioane F-35, considerate, în acest moment, cele mai bune aeronave de luptă din lume. Forțele Aeriene Române vor primi în înzestrare avioane F-35, fabricate în Statele Unite de firma Lockheed Martin.

Aerodromurile din România trebuie să fie capabile să găzduiască asemenea aeronave.

Ministerul Apărării Naționale al României estimează că va primi în dotare avioane de luptă F-35, fabricate în SUA. Ele sunt supranumite “avioane invizibile”, întrucât sunt greu de detectat de radar. Cel mai recent anunț despre avioanele F-35 a venit în contextul acțiunilor dedicate Zilei Naționale, 1 Decembrie. Cu prilejul zborurilor demonstrative ale unor avioane F-16, purtătorul de cuvânt al MApN, generalul Constantin Spînu, a amintit și de viitoarele aparate F-35.

„F-16 e avionul de bază al multor aviaţii militare din NATO. Vom continua dotarea cu aeronave F-16. Demersurile sunt începute pentru a doua escadrilă, chiar şi pentru a treia. Punctul final al acestui program de înzestrare sunt aeronavele de generaţia a cincea, F-35. F-16 este o aeronavă de tranziţie pentru acest program”, a precizat generalul.

Nu este dezvăluit momentul în care România va deține avioane F-35.

2,5 miliarde de euro pentru Baza Aeriană 57

Ministerul Apărării a început deja să modernizeze câteva aerodromuri.

Acum doi ani, MApN anunța un proiect de Hotărâre de Guvern care alocă 2,5 miliarde de euro pentru Baza Aeriană 57 Kogălniceanu. Ulterior, și Statele Unite au anunțat că au dat bani pentru aerodromurile din România. Un fost ministru al Apărării, Mihai Fifor, explicase că România dorește o prezență americană permanentă la Kogălniceanu.

“Noi am solicitat o prezenţă permanentă a militarilor americani la Kogălniceanu. De pe Kogălniceanu facem Poliţie Aeriană. E firesc să putem contribui la extinderea bazei”

Mihai Fifor,

Fost ministru al Apărării

Însărcinatul cu afaceri al SUA, David Muniz, transmitea recent un mesaj dedicat aniversării a zece ani de Parteneriat Strategic România – SUA precum și a Acordului privind amplasarea, la Deveselu, a sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice. În acest mesaj, diplomatul vorbea și despre obiectivele militare din România.

“Pe lângă amplasarea sistemului radar Aegis, țările noastre au depus eforturi pentru a ajuta România să își îmbunătățească interoperabilitatea și capacitatea în cadrul NATO”

David Muniz,

Însărcinat cu afaceri al SUA

Scutul antibalistic ale cărui elemente au fost operaționalizate la Deveselu este foarte mediatizat dar este este doar una dintre cele șase baze militare americane din România.

Statele Unite dețin șase baze militare în România pentru care au alocat, de-a lungul a 20 de ani, suma de 363,7 milioane de dolari. Această informație a fost făcută publică, acum câteva săptămâni, chiar de partea americană.

România va primi avioane F-35 și a început să modernizeze aerodromurile

Dintre cele șase baze americane, cea mai nouă, inaugurată în 2018, este aerodromul de la Câmpia Turzii (județul Cluj). Anterior, în anul 2014, Statele Unite au finalizat alocarea de fonduri pentru alte trei baze din România. Una dintre cele trei a fost baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu (județul Constanța).

În România, bazele aeriene cele mai moderne sunt acum cele de la Fetești, de la Kogălniceanu și de la Câmpia Turzii. La Fetești sunt deja staționate avioanele de luptă F-16 din prima escadrilă a Forțelor Aeriene Române. Escadrilele a doua și a treia vor avea bazele în alte locații decât la Fetești. Punctul comun al acestor aerodromuri este că ele trebuie să fie extrem de bine modernizate, întrucât avioanele F-16 sunt foarte sensibile.

În principiu, un aerodrom care acum primește avioane F-16 este cel care va primi avioane F-35.

Acum doi ani, Pentagonul anunța că Polonia va primi aeronave F-35. Motivația acestei tranzacții era că Polonia este „un aliat din NATO care găzduiește o prezență militară americană substanțială, menită să descurajeze Rusia”.

Decizia SUA de a livra Poloniei avioane “invizibile” F-35 va întări Flancul Estic al NATO. Aici, cele mai importante țări din punct de vedere militar sunt Polonia și România.

În anul 2019, ministrul Apărării, Gabriel Leș, anunța că și România este pe „lista scurtă” a țărilor care vor primi aparate F-35. Ulterior, viceamiralul american Mathias Winter, directorul programului Joint Strike Fighter, preciza că „lista viitorilor potențiali clienți pentru F-35 include Singapore, Grecia, România, Spania și Polonia”.

Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Pandemia, o lecție pe care nu reușim să o învățăm

Așa cum am mai scris și în alte rânduri, această pandemie a luat omenirea prin surprindere și a obligat-o la reacții rapide. Pentru noi,...

STB, aproape mâncată de faliment. Greva pune pe butuci compania

Cinci zile de grevă înseamnă zeci de milioane de lei pierderi pentru compania STB, care este la un pas de faliment. Cel puțin asta...
00:01:15

UE nu intenționează să evacueze familiile diplomaților din Ucraina

Șeful pentru politică externă, Josep Borrell, a declarat că UE nu intenționează să evacueze familiile diplomaților din Ucraina, momentan. Comentariul oficialului vine după anunțul...
Ultima oră
Pe aceeași temă