12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoDupă tunurile de la Sărbătorile din pandemie, primăriile risipesc alți bani de...

După tunurile de la Sărbătorile din pandemie, primăriile risipesc alți bani de Paști

Iepurașul vine și în acest an de Paști și totodată vom avea nelipsitele decorațiuni din ouă cu fundițe sau iepurași costumați, evident din bani publici. Primăriile din marile orașe în mare parte au anunțat că vor organiza târguri în perioada 14-27 aprilie, cu spectacole și atmosferă de sărbătoare.

Nu avem încă toate datele centralizate cu privire la sumele pe care primăriile din marile orașe le-au pus deoparte pentru festivitățile de Paști, însă le avem pe cele de la sărbătorile de iarnă, iar în unele orașe sumele sunt nesimțit de mari, fără justificări, mai ales că vorbim despre evenimente realizate în pandemie, unde accesul era restricționat. Sigur, putem să presupunem că multe contracte au fost umflate și că o parte dintre fonduri au fost deturnate, însă doar presupunem în acest moment, întrucât nu avem datele oficiale să le prezentăm.

Orașe mici, risipă mare

Ne întrebăm și noi cum este posibil ca într-un oraș cum este Bacău cu 150.000 de locuitori să aloci un buget de 1,5 milioane de lei, bani plătiți direct de primărie pentru sărbătorile de iarnă. Aceasta a fost cea mai mare sumă cheltuită de vreo primărie din țară. De altfel, locuitorii se plâng de taxe și impozite mari, nu au apă caldă și nici străzi asfaltate.

Pentru petrecerea de Revelion, primăria Sectorului 3 a fost singura care a oferit spectacol bucureștenilor pe un buget suportat de locuitorii sectorului în valoare de aproape 800.000 de lei. desigur, aici oamenii se plâng de gestionarea proastă a gunoaielor și a parcărilor, plus să nu mai vorbim despre apă caldă și căldură, doar că problema aici ține de primăria Capitalei.

Potrivit unei analize făcută de asociația InfoCons, pentru sărbătorile de iarnă 2021, adică târgurile de Crăciun și Revelion, media cheltuielilor a fost de aproximativ 400.000 de lei. Detalii aici.

Desigur, sunt și primari care nu au cheltuit niciun ban, iar media s-a făcut dintre cele care au cheltuit exagerat și modest. Însă dacă este să traducem pe înțelesul tuturor, primarii ar trebui să se dedice proiectelor de absorbție a fondurilor europene și nu să cheltuie banul public cu spectacole și decorațiuni care sunt la rândul lor consumatoare electrice.

,,Toate acestea ar trebui să fie publice ca fiecare cetățean să înțeleagă costurile, să știe cât s-a plătit și ce s-a plătit din banii fiecăruia, și cu cine au fost cheltuiți acești bani. Și dacă în unele localități aduc un plus de valoare, prin atragerea mai multor turiști care aduc bani cheltuiți în localitățile respective, în altele situația nu poate fi la fel. Și să nu uităm că fiecare dintre noi suntem consumatori de servicii publice și din taxele și impozitele fiecăruia dintre noi, atât ca persoane fizice cât și companii, în localitățile respective sunt cheltuiți banii pentru comunitate.”, a declarat Sorin Mierlea, președinte InfoCons.

Decorațiuni la prețuri supra-evaluate

De reținut este că sumele de mai sus nu includ tunurile date de primării în ceea privește decorațiunile de Crăciun. Au fost incluse doar sumele pentru târguri și petreceri. De altfel, iarna trecută, municipiul Constanța a fost campionul achizițiilor pentru decorarea festivă a orașului cu un contract de 4.995.676,15 lei, după cum arată site-ul de achiziții publice. Și celelalte orașe din țară au avut decorațiuni achiziționate la sume exorbitante și de 20 de ori mai mari decât prețul pieței și cum spuneam mai sus, beculețele consumatoare de energie electrică cu factura plătită de locuitorii orașelor.

Anul acesta, de ce ar fi diferit, mai ales că venim după doi ani de pandemie în care nu mai avem restricții. Cu toții ne amintim de celebrii iepurași costumați sau de ouă gigant decorate cu funde.

La Timișoara, orașul care tremurat toată iarna de frig va avea încă de sâmbăta aceasta și până în a treia zi de Paști haine noi de sărbătoare. Mai exact, în cele patru cartiere vor fi decorațiuni pascale, dar și căsuțe, vor fi reprezentanți de teatru de păpuși cu Scufița Roșie, puse în scenă de Asociațai Magic Oz.

Ne întrebăm dacă primarii ar putea să organizeze mai puține evenimente costisitoare și să se ocupe de lucrurile cu adevărat importante din oraș. Într-un material viitor, vom reveni și cu sumele cheltuite cu ocazia sărbătorilor de Paști.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă