17.9 C
București
vineri, 24 septembrie 2021

Escrocherie în numele Muzeului Național de Istorie al României. Cum sunt păcăliți oamenii

  Bineînțeles, toate pot fi obținute în schimbul unei sume de bani.

Reprezentanții Muzeului Național de Istorie îi informează pe cetățeni despre situația creată, astfel încât aceștia să nu devină victimele escrocilor. Aceștia se recomandă ca fiind angajații unei instituții din subordinea muzeului și, contra unei sume de bani, le promit celor interesați documente care să îi ajute să devină membrii unei familii nobiliare și să aibă dreptul la moșteniri.

„Muzeul Național de Istorie a României avertizează cu privire la o tentativă de înșelătorie făcută în numele instituției. Ne-a fost semnalată existența unei scrisori cu conținut îndoielnic, în care, o persoană ce pretinde a fi angajată a unei așa-zise instituții subordonate muzeului – Arhivele Naționale ale Nobilimii Românești – promite destinatarului, contra unei sume de bani, înlesnirea obținerii unor documente care atestă apartenența la o familie nobiliară și dreptul de a revendica o moștenire”, au explicat reprezentanții Muzeului de Istorie.

Reprezentanții instituției mai spun că Muzeul Național de Istorie a României nu are nicio legătură cu această persoană, nu are în componență sau în subordine o asemenea entitate și nu încurajează astfel de practici. De aceea, cetățenii care primesc astfel de scrisori sunt îndemnați să se adreseze polițiștilor.

Ultima oră
Pe aceeași temă