17.9 C
București
vineri, 24 septembrie 2021

Dosar penal împotriva unei firme care elibera adeverințe de angajare false

„În fapt, la data de 15.04.2020, în jurul orei 13,30, cu ocazia unui control în trafic efectuat de către lucrătorii de poliţie în localitatea Recea, judeţul Mureş, a fost oprit un autoturism în care se aflau două persoane de sex masculin, ambele prezentând adeverinţe permanente, eliberate în calitate de angajator de către o societate comercială din oraşul Ungheni, judeţul Mureş, în urma verificărilor stabilindu-se că cele două persoane nu erau angajate ale acelei societăţi”, a anunţat un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.

Procurorii au întocmit un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Adeverințele de angajare sunt necesare pentru a permite circulația, pe timpul stării de urgență, a  persoanelor care susțin că se deplasează spre locul de muncă sau că se întorc acasă de la serviciu. Aceste adeverințe de angajare trebuie să însoțească declarația dată pe proprie răspundere.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă