20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDNA a ținut la sertar ilegalitățile din CFR

DNA a ținut la sertar ilegalitățile din CFR

O dedicație pentru rivalul acestei companii, omul de afaceri Călin Mitică, dar a demarat dosarul abia acum, după mai bine de 12 ani. Compania de stat poate rămâne fără cele mai moderne trenuri ale sale.

Ieri a expirat contractul dintre CFR Călători și firma din Cluj care trebuia să repare trenurile „Săgeata albastră“. 

SC Remarul 16 Februarie, contractorul reparațiilor la celebra „Săgeată albastră“, nu a reușit să repare decât șase dintre cele o sută douăzeci de automotoare pe care CFR Călători le are în exploatare. În acest moment contractul de reparație este expirat, iar pentru ca trenurile să poată fi din nou funcționale este nevoie de organizarea unei noi licitații. Acest contract a fost deja prelungit de două ori, de când a fost semnat inițial, iar firma din Cluj a trimis un singur automotor, reparat o dată la trei luni.  Remarul 16 Februarie este societatea lui Călin Mitică, cel care deține și Transferoviar Grup, principalul concurent al CFR Călători.

Mai mult, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) se pare că au evitat să deschidă un dosar vechi de aproape 12 ani, legat de achiziția unor vagoane de călători noi și rame electrice  noi, între CFR Călători și aceeași companie care ar fi trebuit să repare „Săgețile albastre“. În schimb, a scos dosarul acum „de la naftalină“, când este greu de crezut că se mai poate face ceva.

 

Procurorii s-au trezit după 12 ani

La data de 26.11.2014 a fost înregistrată sesizarea Corpului de Control al prim-ministrului, având ca obiect posibile fapte de natură penală constatate în urma controlului efectuat la Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători – CFR Călători SA, după cum arată chiar dosarul întocmit de DNA.

În urma controlului efectuat de Corpul de Control al premierului, au fost constatate numeroase nereguli la compania de stat. „Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători – CFR Călători SA a achiziționat un număr de 34 de rame electrice seria 58 tip Z,
vechi, fabricate în perioada 1965-1975, în baza mai multor acorduri-cadru de furnizare și contracte, încheiate în perioada 2006-2010, cu SC Remarul 16 Februarie SA Cluj-Napoca, prin favorizarea acestui operator economic în obținerea contractelor de achiziție publică și contrar dispozițiilor HG nr. 513/2006, privind aprobarea Listei obiectivelor de investiții pentru infrastructura de transport ce se vor executa în perioada 2006-2008, care a prevăzut investiția «Achiziție vagoane de călători noi și de rame electrice noi» și, în condițiile în care SC Remarul 16 Februarie SA nu deținea autorizație de furnizor feroviar pentru rame electrice, având drept consecință achiziția unor rame electrice cu o vechime cuprinsă între 31 și 41 de ani și obținerea de către SC Remarul 16 Februarie SA Cluj-
Napoca a unui avantaj patrimonial în sumă de 8.735.193 RON“, se arată în dosarul înaintat de DNA după mai bine de 12 ani.

La data de 15.07.2015 a fost întocmit „de către specialiști din cadrul DNA – Serviciul Specialiști, un raport de constatare tehnico-științifică, prin care s-au stabilit următoarele: în perioada 2006-2010, Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători – CFR Călători SA a achiziționat 34 buc. rame electrice, încheind în acest scop un număr de 10 contracte de furnizare cu societatea Remarul 16 Februarie SA Cluj-Napoca“.

 

Dedicație pentru Mitică

Procurorii au constatat că nu a fost publicat anunțul de licitație, iar firma lui Călin Mitică a fost favorizată.
„(…) Agentul economic de stat a derulat procedura de «negociere cu o singură sursă» prin nerespectarea prevederilor legale incidente în cauză, adică art. 23 alin. (1) din HG nr. 461/09.05.2001 referitoare la aprobarea Normelor de aplicare a OUG 60/25.04.2001 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare“, se mai arată în documentul citat.

În anul 2006 existau mai mulți producători de rame electrice noi, precum „Siemens, Bombardier Transportation, Alstom Transport, Zhuzhou, Astra Arad, Electroputere…“, așa cum rezultă din adresa nr. T22/1/211/05.09.2013 a Direcției Material Rulant din cadrul Societății Naționale CFR Călători SA.

De asemenea, potrivit adresei nr. 16769/05.09.2013 a Autorității Feroviare Române (AFER), în anii 2005 și 2006 pe piața externă își desfășurau activitatea producători de rame electrice noi, precum: SYSTEM – Germania, ALSTOM Transport – Franța, Bombardier – Canada, STADLER – Elveția, CAF – Spania, HYUNDAI ROTEM – Coreea etc. „Aplicarea procedurii de negociere cu o singură sursă a fost justificată – în mod incorect – de societatea de transport feroviar, prin invocarea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. 3 c) și art. 12 lit. a) din OUG nr. 60/25.04.2001 privind achizițiile publice, acest aspect fiind înscris în «Nota privind motivarea aplicării procedurii de atribuire pe care CFR Călători a utilizat-o la achiziția ramei electrice RES ZS 6100 prototip și serie…» (document înregistrat sub nr. E/1647/05.09.2013)“, se concluzionează în dosar.

Procurorul mai constată: „(…) Autoritatea contractantă avea obligația de a aplica procedura de licitație deschisă sau de licitație restrânsă, prevăzută la art. 9, alin. (1) lit. a) și b) din OUG nr. 60/25.04.2001. Nu au fost respectate, astfel, prevederile art. 12 lit. a) din HG nr. 60/25.04.2001, care stipulează că autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere cu o singură sursă numai în situația când produsele, lucrările sau serviciile pot fi furnizate, executate sau prestate doar de un singur contractant, din motive de natură tehnică, artistică sau din motive legate de protecția unui drept de exclusivitate asupra acestora“. Atribuirea contractelor de achiziție publică de către SNTFC CFR Călători SA s-a făcut prin încălcarea principiului nediscriminării, precum și a principiului transparenței, prevăzute de art. 2 lit. c) și lit. d) din OUG nr. 60/25.04.2001. 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Pensiile în luna mai. S-a hotărât dacă vor fi plătite în avans

Guvernul României a decis să aprobe în avans plata pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale pentru luna mai 2024, conform informațiilor...

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă