11 C
București
marți, 21 septembrie 2021

Cum rămâne satul clujean Suceagu fără șomeri

Sătenii au fost trimiși la cursuri de recalificare profe­sio­nală și vor fi angajați în ca­drul viitoarei unități medicale.

Satul clujean Suceagu ar putea deveni prima localitate rurală din județ fără șomeri. Și asta pentru că aproape toți sătenii care nu aveau locuri de muncă au primit oferta de a se angaja în cadrul unui spital ce ar urma să fie inaugurat în această vară. Este vorba de proiectul Polaris, care va fi cel mai mare spital privat de recuperare din România.

”Am preferat să angajăm localnici, acolo unde au existat oportunități. De exemplu, la recepție, la call-center, pe posturi de fochist și așa mai departe”, spune directorul comercial al viitorului spital, Cristina Petruț. Mai mult, o parte dintre locuitorii satului Suceagu au fost trimiși să se califice ca infirmieri, iar cursurile au fost organizate pe socoteala spitalului. ”Bineînțeles, medicii vor veni din Cluj. Nici nu este vorba de o navetă, propriu-zis, pentru că Suceagu face parte din comuna Baciu, care este lipită de Cluj”, spune Cristina Petruț. Noul spital de recuperare presupune o investiție de 10 milioane de euro. El va avea 180 de paturi obișnuite, plus 20 de paturi în regim ATI, iar acestora li se vor adăuga 14 paturi pentru spitalizarea de zi.

”Această investiție va genera 300 de noi locuri de muncă, în principal pentru localnici. Le suntem recunoscători celor de la Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din România pentru faptul că ne-au ajutat să îi calificăm pe localnici”, a adăugat directorul comercial al Polaris. Din sat, există familii întregi care vor lucra în cadrul viitorului spital privat: fiica la recepție, mama ca infirmieră, iar tatăl ca fochist.

Tot mai mulți români au nevoie de servicii de recuperare

Directorul medical al spitalului, Mihai Câsu, spune că ”acest spital va completa și, unde va fi cazul, va rafina serviciile medicale oferite de celelalte unități sanitare din Cluj”. El crede că acest spital este necesar pentru că 90 la sută din pacienți se află pe liste de așteptare, ceea ce înseamnă că acești oameni nu dispun de serviciile medicale de care au nevoie în momentul în care apelează la ajutorul medicilor. Mai mult, Mihai Câsu estimează că numărul celor care vor avea nevoie de servicii de recuperare va crește. ”Asistăm la creșterea speranței de viață în toată Europa. Acești oameni, care trăiesc tot mai mult, au nevoie de servicii medicale de calitate. Alți factori care vor crește cererea pentru serviciile noastre sunt sedentarismul și munca de birou”, mai spune Mihai Câsu. El adaugă faptul că, pe lângă serviciile medicale destinate persoanelor adulte, noul spital va avea și un corp de clădire destinat serviciilor pediatrice. Noul spital va fi amplasat în mijlocul unui teren de șase hectare, pe care au fost plantați 1.300 de pomi fructiferi. Complexul va avea restaurant, cofetărie, coafor, saloane pentru familie, dar și o sală multifuncțională, care va putea găzdui expoziții de artă, concerte sau filme.

”Toate aceste dotări sunt necesare pentru ca pacienții să nu se simtă rupți cu totul de viața pe care au avut-o. Și tot din acest motiv am început și programul EduPolaris, care își propune să îi învețe pe cei aflați în suferință să trăiască cu deficiențele pe care le au”, mai spune Mihai Câsu. Noul spital va avea și un departament propriu de cercetare științică. Șeful acestuia va fi medicul Alex Coman. De asemenea, din echipa spitalului vor face parte cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”.

Clujul, atractiv pentru afacerile medicale private

Clujul a devenit în ultimii 25 de ani o piață atractivă pentru medicina privată. Numeroase clinici de pres­tigiu, precum MedEstet, condus de profesorul Toma Mugea, atrag inclusiv pacienți din străinătate. De fapt, cele trei domenii în care clinicile, cabinetele și spitalele clujene au reușit să atragă foarte mulți pacienți străini sunt medicina estetică, stomatologia și oftalmologia. Pe piața medicală clujeană se află în derulare mai multe investiții în spitale private. Unele se confruntă cu dificultăți. Așa ar fi Spitalul Pelican, care este în construcție de mai mulți ani pe Calea Turzii din Cluj-Napoca. Termenele succesive oferite pentru inaugurarea acestei unități medicale au fost depășite, iar acum nimeni nu știe exact când va fi deschis acest spital.

180 de paturi va avea noua unitate medicală ce va fi construită în satul Suceagu, iar numărul locurilor de muncă nou-create va fi de 300.

Ultima oră
Pe aceeași temă