30.8 C
București
joi, 30 iunie 2022
AcasăȘtirile zileiInvestigații România LiberăDupă promulgarea Legii salarizării, ar putea urma concedieri și creșterea impozitelor |...

După promulgarea Legii salarizării, ar putea urma concedieri și creșterea impozitelor | ANALIZĂ ROMÂNIA LIBERĂ

Este posibil ca, după promulgarea Legii salarizării, efectul acesteia să fie atenuat prin concedieri şi alte măsuri.

În ultima sa recomandare semestrială, Comisia Europeană atenţionează că majorările salariale trebuie ținute sub control. Mai ales cele de la bugetari, ce pot afecta mediul privat și reduce competitivitatea.

De la începutul anului, mediul public se întreabă cum se vor împăca mărirea spectaculoasă a salariilor bugetarilor cu capacitatea ţării de a o suporta. PSD şi ALDE ar putea folosi aşa–zisele “şuruburi de temporizare”. Unele sindicate vehiculează varianta concedierii masive a 90.000-100.000 de funcţionari din administraţia locală. În consecinţă, sindicatele s-ar pregăti de proteste masive. Liderii sindicali nu confirmă existenţa unui document, în schimb ei spun că semne ale intenţiei ar exista.

Hossu: O prostie nemăsurată

Deocamdată, federaţiile din Administraţia Publică anunţă greve şi proteste din cauza Legii salarizării. Care “de fapt, face o formă de privatizare a Administraţiei sub primarul sau preşedintele consiliului judeţean (CJ). Primarul, consilierii locali, preşedintele şi membrii CJ sunt aleşi politic, nu pe competenţe. A da prin lege dreptul ca aceştia să facă management de resurse umane… Marea lor majoritate nu au calificarea pentru asta”, spune Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa.

 “E o prostie nemăsurată a doamnei ministru al Muncii, care a avut probleme când era primăriţă şi acum îşi varsă năduful pe acest gen de structură locală”, crede Hossu. “Una e o restructurare a sectorului bugetar, alta ca numai din administraţia locală să se scoată aproape 100.000 de bugetari. Azi, grosso modo, în primării sunt aproximativ 200.000 de oameni. În total, România are circa 360.000 de funcţionari publici. 160.000 în structuri centrale sau deconcentratele lor. Nu văd să poată reduce”, a mai afirmat liderul sindical.

Soluţia primarilor: externalizarea unor servicii

Ştefan Teoroc, liderul Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare (afiliat la BNS), declară: „Șmecheria e că, aşa cum spun acum politicienii, este o lege unitară de salarizare, în sensul că e una singură, dar… nu şi de salarizare unitară”.

“Ne aşteptăm să fie ceva”, a spus Teoroc, detaliind: „Pot să fie inclusiv în anexele legii-cadru (n.n. – Legea de salarizare a bugetarilor) referinţe la restructurări sau reorganizări. Am întrebat şi noi ce înseamnă «plan de restructurare», o noţiune prezentă în lege. Răspunsul: «A, nu trebuie să daţi importanţă!»”. Unul dintre sectoarele vizate ar fi Poliţia Locală.

“Cu Poliţia Locală… de obicei se face externalizarea serviciilor, astfel încât să intre pe servicii subcontractate. E un joc de mascare”, spune Bogdan Hossu. El a explicat pentru RL că numărul de personal din sectorul bugetar e relativ greu de redus. Acesta poate să scadă în sectorul asistenţei sociale, dar “dând cu piciorul la toată politica socială şi externalizând-o prevederilor de stat. Grupurile defavorizate vor fi afectate”.

O altă soluţie este externalizarea unor servicii, dând aparenţa unei reduceri. Un exemplu este cel al iniţiativei Gabrielei Firea, care vrea să facă societăţi având acţionar unic Primăria Generală. În fine, altă şmecherie ar fi că PSD–ALDE a promis nişte bani, cei vizaţi s-au gândit la salariul net, dar va fi salariul brut. Impactul – cam 9 miliarde de lei, a mai explicat Hossu.

Reglaje şi minciuni prin omisiune

Desigur că impactul bugetar trebuie controlat, spune Ştefan Teoroc. “El va fi controlat cu mai multe şuruburi de temporizare”, explică liderul sindical, apoi enumeră aşa-zisele “şuruburi”. ”Unul, clar, e cel al disponibilizărilor, dar nu singurul. Despre disponibilizări nu pot să spun că -le-am auzit discutate acut. Nu m-ar mira să se întâmple, cu atât mai mult cu cât legea–cadru prevede planurile de restructurare ca rezervă. Dacă ai anvelopa, fie tai salarii, fie tai oameni”, a explicat Teoroc pentru RL.

Celălalt “şurub” e fiscalizarea, ce ar impozita tot ce mişcă, inclusiv pensiile şi pensiile speciale. “Din lege lipseşte principiul că nimeni nu pierde. În ultimii şapte ani, toate actele normative aveau acest principiu”, spune liderul sindical. Acesta ar fi alt semnal.

Dar despre aceste lucruri nu s-a vorbit public şi nu se spune nimic nici acum. Ar fi minciună prin omisiune. Semnalele există. “Eu n-aş fi de acord cu tăierea schemei de personal”, spune Florin Vîlnei, liderul Federaţiei Poliţiştilor Sed Lex. Trebuie făcută o analiză de ansamblu “asupra a ceea ce înseamnă un judeţ, ca situaţie operativă, încasări, bani de la buget şi extrabugetari. În două judeţe similare, cu două primării asemenea, dacă la una avem 100 şi la alta 300 de angajaţi, înseamnă că avem un dezechilibru”, a explicat Vîlnei pentru RL.

Pentru echilibrarea anvelopei salariale sunt mai multe căi, precum îndatorarea, amânarea creşterilor, noi taxe şi impozite, explică profesorul de economie de la ASE Mircea Coşea.

“Şuruburile” de temporizare
restructurările de personal şi reorganizările
fiscalizarea (noi taxe şi impozite)
îndatorarea
amânarea creşterilor

“E foarte posibil să existe şi o restructurare de personal. Aceasta se foloseşte întotdeauna când aceeaşi anvelopă salarială se foloseşte la mărirea salariilor: dai salarii mai mari la mai puţini salariaţi”, a explicat Coşea pentru RL.

Dar metoda are inconveniente foarte mari în timp. “Trebuie pregătită printr-un program de reconversie a forţei de muncă – ceea ce nu există. Bugetul trebuie să suporte un volum important de plăţi pentru cei ce intră în şomaj. Politic, e greu de acceptat pentru PSD, pentru că partidul e într-o continuă luptă electorală. Nu cred că-i convine să-şi pună în cap violent o mare categorie de personal: îşi pierde electoratul”, a declarat universitarul.

Cele mai citite

17 note schimbate radical la Evaluarea Națională

Procentul mediilor de peste 5 de la Evaluarea Națională (EN) a crescut mai puțin după contestații, în acest an, dar tot au existat 17...

Misterele tradiționale de la examenele naționale

Avem din nou diferențe de peste două puncte după recorectarea tezelor de la Evaluarea Națională. Sunt ceva mai puține în acest, 17, după cum a...

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 127: Trezoreria SUA anunță un ajutor de 1,3 miliarde dolari pentru țara invadată

Trezoreria SUA a anunţat transferarea a 1,3 miliarde de dolari pentru ajutor economic acordat Ucrainei, în cadrul unui prim sprijin de 7,5 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă