13.6 C
București
duminică, 26 septembrie 2021

Cronici cu emoții de la JO de la Tokyo. Triști la fotbal, ne bucurăm la canotaj

Mirel Rădoi a început partida cu o formulă de joc ofensivă, cu 6 schimbări față de meciul cu Coreea de Sud.

Neozeelandezii au dominat partida din punct de vedere al posesiei, cu peste 60%, având câteva ocazii de a marca, blocate bine de Aioanii sau de apărarea României.

Tricolorii au avut și ei câteva situații clare de a marca, portarul Wood fiind de fiecare dată la post.

Noua Zeelandă a jucat pe final pentru conservarea rezultatului, atacurile timide ale tricolorilor nereușind.

Coreea de Sud a încheiat pe primul loc în grupă după ce a zdrobit și Honduras (6-0), iar locul secund a fost ocupat de Noua Zeelandă.

 „Vreau să îmi felicit jucătorii, am trecut prin multe greutăți împreună. Am fost foarte obosiți, am călătorit o zi întreagă pentru acest meci, ieri am avut doar 20 de minute pentru a pregăti antrenamentul. Pentru felul în care au trecut împreună peste rezultatul contra Coreei de Sud trebuie să îi felicit. Cu puțin noroc în anumite situații în meciul de azi, cred că am fi putut și chiar am fi meritat să trecem de faza grupelor”, a transmis Rădoi.

Faza grupelor de la Jocurile Olimpice a adus multe surprize. Miercuri, gazda Japonia a provocat una dintre cele mai mari surprize de la Jocurile Olimpice. Niponii au învins Franța cu 4-0 grație golurilor marcate de Kubo, Sakai, Miyoshi și Maeda.

Francezii au pierdut și primul meci de la acest turneu cu 4-1 în fața Mexicului și se văd astfel eliminați încă din faza grupelor.

 Alte două nume grele care vor merge acasă după faza grupelor sunt Germania și Argentina. Nemții au reușit astăzi doar un egal (1-1) cu Coasta de Fildeș, în timp ce argentinienii au remizat și ei (1-1) cu Spania.

Tabloul sferturilor de finală la fotbal , din 31 iulie, de la JO de la Tokyo 2020 este următorul:
Japonia – Noua Zeelandă (12:00)
Mexic – Coreea de Sud (14:00)
Spania – Coasta de Fildeș (11:00)
Egipt – Brazilia (13:00)

Și tenisul feminin și-a „desemnat„ participanții în careul de ași de la această olimpiadă. Belinda Bencic, Elina Svitolina, Elena Rybakina și Marketa Vondrousova și-au asigurat cel puțin o medalie de bronz.

Sportiva română Claudia Maria Nechita a fost învinsă, miercuri înainte de amiază, în sferturile de finală ale probei olimpice de box, categoria 54-57 kg, de japoneza Irie Sena. Ea a înregistrat la JO de la Tokyo o premieră: prima victorie a unei pugiliste din România la olimpiadă.

Elisabeta Lipă nu se mulțumește cu doar două medalii și spune că România va mai câștiga medalii datorită canotorilor români: „O să mă sunați sigur și în zilele următoare. Să vă mai așteptați la medalii. O să vedeți niște curse extraordinare. 8-ul de fete au făcut astăzi record mondial și record olimpic, 5.52, Suzi știe ce înseamnă asta. Este extraordinar”, a spus Lipă pentru AS.ro.

Și a avut dreptate. Echipajul României de dublu rame masculin, alcătuit din Marius Vasile Cozmiuc și Ciprian Tudosă, au câștigat joi medaliile de argint în finala probei, la Jocurile Olimpice, trecând linia de sosire cu timpul de 6:16.58, fiind învinși de echipajul Croației. Cei doi câștigă a treia medalie de la canotaj pentru România la Tokyo 2020, după cele de aur la dublu vâsle feminin, argint la patru rame masculin, cărora li se adaugă cea de argint la spadă.

David Popovici (16 ani) a obținut joi, la Tokyo Aquatic Centre, locul 7 în finala probei de 100 metri liber de la Jocurile Olimpice, fiind cronometrat cu timpul de 48.07 secunde. Cursa a fost câștigată de americanul Caeleb Dressel, cu timpul de 47.02, nou record olimpic.

Tânărul înotător român nu a făcut cea mai bună cursă a sa, terminând proba cu un timp cu 77 de sutimi sub cea mai bună performanță a sa din acest sezon.

Medalia de aur a revenit principalului favorit, americanul Caeleb Dressel, care a fost urmat de australianul Kyle Chalmers (47.08) și de rusul Kliment Kolesnikov (47.44).

Căldura și umezeala de la Tokyo pot reprezenta un „cocktail” periculos pentru sportivii de la JO. Tenismenii par să fie cei mai afectați de temperaturile din Japonia, iar liderul ATP, Novak Djokovic, a vorbit în repetate rânduri despre condițiile inumane de la Tokyo.

După abandonul Paulei Badosa, ITF a luat măsuri și a modificat orarul stabilit de organizatori. Începând de joi, meciurile vor începe de la ora 15, ora locală, în loc de ora 11, ora locală, atunci când soarele arde mai puternic. Oficialii ITF au luat această decizie în urma plângerilor tenismenilor, dar mai ales după retragerea forțată a Paulei Badosa.

Va urma!

Ultima oră
Pe aceeași temă