20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe se întâmplă după desființarea SIIJ? Nici Predoiu nu știe!

Ce se întâmplă după desființarea SIIJ? Nici Predoiu nu știe!

El a precizat că Memorandumul adoptat la finalul anului trecut reprezintă poziţia Guvernului cu privire la SIIJ.

“E vorba de o poziţie pe care Guvernul a adoptat-o în ceea ce priveşte acest subiect, plecând de la modul defectuos în care a fost reglementată această secţie, plecând de la ineficienţa constatată, cred, destul de uşor în intervalul scurs de la înfiinţarea ei şi până astăzi şi plecând de la voinţa de a găsi, împreună cu sistemul judiciar, cu Consiliul Superior al Magistraturii, o soluţie adecvată, care să permită şi combaterea corupţiei, acolo unde ea există în sistemul judiciar, şi întărirea integrităţii în acest sistem şi păstrarea unor garanţii (…) cu privire la drepturile procesuale, la prezumţia de nevinovăţie. Toate aceste soluţii tehnice vor fi discutate cu Consiliul Superior al Magistraturii în momentul în care vom elabora un proiect. Dar obiectivul nostru este să nu punem în paranteză această activitate de păstrare a integrităţii în sistemul judiciar şi în acelaşi timp să nu avem situaţii în care se încalcă drepturi şi garanţii procesuale. Eu cred că din dialogul care va urma va rezulta un proiect foarte bun”, a declarat Predoiu.

Guvernul a adoptat, pe 27 decembrie 2019, Memorandumul înaintat de Ministerul Justiţiei prin care se propune desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

Ministrul Cătălin Predoiu afirma, la acea dată, în legătură cu memorandumul propus privind desfiinţarea SIIJ, că aceasta este o instituţie sui generis care iese din principiile de funcţionare ale Ministerului Public, prin modul de reglementare a funcţionării. El a subliniat că propunerea sa are în vedere şi “dimensiunea externă a activităţii acestei secţii”.

Premierul Ludovic Orban a precizat că propunerea MJ de desfiinţare a acestei secţii i se pare corectă, fiind de altfel şi în programul de guvernare.

Adoptarea acestui Memorandum nu înseamnă că Guvernul desfiinţează SIIJ, ci că îşi asumă ca poziţie oficială soluţia propusă de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. Următorul pas va fi elaborarea de către Guvern a unui proiect de lege pe acest subiect pe care îl va înainta Parlamentului pentru dezbatere, au precizat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.

Cele mai citite

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Șeful armatei estone vrea dublarea bugetului apărării de 3% din PIB

Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa 3% din PIB,...
Ultima oră
Pe aceeași temă