14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAu crescut dobânzile. Românii cumpătați au doar de câștigat. Depozitele bancare redevin...

Au crescut dobânzile. Românii cumpătați au doar de câștigat. Depozitele bancare redevin profitabile

Dacă pentru românii care sunt nevoiți să plătească lunar rate substanțiale pentru credite creșterea dobânzilor pentru lei și euro nu poate fi o veste bună, pentru cei care au ales o atitudine mai ponderată, în cea mai mare parte a lor persoane de peste 45-50 de ani, blamata majorare a ROBOR nu poate fi decât o veste bună.

Depozitele bancare redevin profitabile după aproape doi ani de zile în care au adus pierderi. Sigur, câștigul oferit de plasamentele în bănci este departe de a fi unul substanțial, însă măcar reușește iar să acopere cheltuielile cu comisioanele și se află pe o tendință de creștere.

Vești bune vin nu doar pentru cei care aleg să își plaseze economiile în bănci, ci și pentru cei care optează la instrumente pe termen lung, cum ar fi fondurile de investiții (alimentate în proporție de 70% de persoane cu vârsta peste 55 de ani), pensiile private facultative sau asigurările de viață cu componentă investițională.

Pentru cea din urmă variantă, revenirea dobânzilor pe un trend crescător devenise chiar o chestiune de viață și de moarte, având în vedere că asigurătorii nu mai reușeau să acopere nici măcar cheltuielile administrative din dobânzile obținute, motiv pentru care o perioadă de timp aproape că au renunțat la acest gen de produse.

Dar depozitul bancar rămâne cea mai populară formă de economisire din România, exceptând pensia privată obligatorie.

O simplă privire aruncată asupra dobânzilor afișate de bănci arată că instituțiile de credit mari încep să reintre în jocul depozitelor, după ce doi ani de zile au afișat dobânzi derizorii, de sub 1%. Astăzi, în cazul numelor mari dobânzile merg spre 2%, în timp ce la băncile mici se apropie chiar de 3%, nivel nemaiatins din 2014. 

Cel mai bun plasament, ca nivel de dobândă, este astăzi la TBI Bank, care, pentru un depozit pe șase luni oferă un randament curat de 3%, având în vedere că nici nu percepe comisioane de administrare sau de retragere la termen a sumei. Cu alte cuvinte, la un depozit de 50.000 de lei, dobânda acumulată într-un an ar fi de 1.500 de lei. La un nivel asemănător cu TBI, 2,5% cotează și Idea Bank, dar și Patria Bank (2%). Prima bancă de dimensiuni mari care apare în topul dobânzilor este Alpha Bank, cu 1,7% pe an. De menționat că toate depozitele de până în 100.000 de euro sunt garantate în România, motiv pentru care dimensiunea sau stabilitatea băncii nu ar trebui să primeze în fața criteriului dobândă. 
Cine economisește în România

Dobânzile extrem de mici și veniturile reduse sunt două mari motive pentru care majoritatea românilor nu țin bani în bancă sau țin sume nesemnificative. Așa se explică de ce peste 60,5% din totalul deponenţilor deţin doar 0,7% din valoarea depozitelor, în timp ce 136 de români au în bănci o sumă de 3,5 miliarde de lei.

Cei mai “economi” 136 de bogaţi ai României au în depozite un total de 3,5 miliarde de lei, cu o medie de aproape 26 de milioane de lei pe depozit. Poate suna anormal, dar cei 136 deţin sume de 3,5 ori mai mari decât grosul titularilor de depozite, adică 8,3 milioane de oameni care reuşesc să adune doar puţin peste 955 de milioane de lei, cu o medie de doar 115 lei pe depozit. Datele au fost prezentate de Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României.  

Briefing. Unul din efectele acestei măsuri (noua contribuţie asigurătoare pentru muncă de 2,25% – n.red.) este că vor fi generate 

costuri privind achiziţionarea/modificarea noilor softuri contabile. De asemenea, se produce o bulversare a mediului de afaceri şi, în special, a IMM-urilor privind predictibilitatea sarcinilor fiscale.“

Cele mai citite

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce discuții va purta președintele

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Republica Coreea...

OFICIAL. Cristian Popescu Piedone, primul candidat înscris în cursa pentru Primăria Capitalei. “Astăzi se închid zvonurile că mă voi retrage”

Cristian Popescu Piedone, președintele Partidului Umanist Social Liberal, este primul candidat înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general. Cristian Popescu Piedone și-a depus...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...
Ultima oră
Pe aceeași temă