11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăANSVSA trimite controale ample pe litoral, timp de o lună și jumătate

ANSVSA trimite controale ample pe litoral, timp de o lună și jumătate

Conducerea centrală, din București, a ANSVSA a anunțat că va trimite controale ample pe litoral, timp de o lună și jumătate.

Aceste acțiuni se vor desfășura în perioada cu cei mai mulți turiști, adică de la jumătatea lunii iulie 2021 până la finalul lunii august.

Controalele vor fi coordonate de Comandamentul Sezon Estival 2021, care va funcționa la Constanța. Potrivit unui comunicat al ANSVSA, la aceste acțiuni vor participa și inspectori delegaţi de la Direcțiile Sanitar – Veterinare județene.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...
Ultima oră
Pe aceeași temă