16.7 C
București
marți, 28 septembrie 2021

Agricultura salvează România? Prima confirmare!

România a sărit direct pe locul 4 în Europa la creşterea economică.

Economia a crescut în trimestrul al treilea cu 1,9% faţă de trimestrul anterior şi cu 4,5% faţă de trimestrul similar al lui 2010, anunţă Institutul Naţional de Statistică.

Creşterea trimestrială de 4,5% este cea mai bună performanţă din ultimii trei ani, care au consemnat patru trimestre de recesiune severă în 2009, urmate de patru trimestre de recesiune moderată în 2010 şi de două trimestre de creştere anemică în prima jumătate a lui 2011. De asemenea, este una dintre cele mai bune la nivelul Uniunii Europene, a patra după ţările baltice, într-un clasament provizoriu în care ţări ca Polonia sau Suedia încă nu au publicat date.

2011/11/15//209726-tabelagricultura.jpg Click pe tabel pentru a mări

Principalul motor de creştere în trimestrul al treilea a fost agricultura. Anul acesta, România a înregistrat recolte excep­ţionale sau chiar recorduri-istorice pentru aproape toate culturile. Specialiştii spun însă că nu este o întâmplare, ci rezultatul investiţiilor şi managementului mai bun din agricultură, factori care vor face ca sectorul să-şi continue creşterea şi în anii următori.

Agricultura are o pondere de numai 6% în PIB, ceea ce înseamnă că o creştere cu 16% a vânzărilor dintr-un an ridică economia cu 1%. Reversul este că, în anii cu producţie slabă sau cu preţuri mici pe bursele de mărfuri, agricultura trage în jos dinamica PIB. Însă modernizarea şi criza alimentară globală fac ca aceşti ani să fie tot mai rari.

Pentru bugetul de stat, creş­terea bazată pe agricultură nu este neapărat o veste bună. Sectorul este foarte puţin fiscalizat, astfel că încasările Fiscului cresc foarte modest. Vestea este bună mai ales pentru sectorul privat, care are la dispoziţie mai mulţi bani pentru consum şi investiţii productive.

„La nivelul economiei româneşti simţim o revigorare, o creştere de peste 4% din PIB, ceea ce ne face să fim optimişti. Din nefericire, la nivel fiscal nu am simţit-o atât de mult pentru că agricultura nu este fiscalizată. Dacă lucrurile continuă în acest trend, atunci eu spun că prognoza de creştere de 1,5% pentru acest an va fi depăşită”, a spus Dan Lazăr, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

În primele nouă luni, economia a crescut cu 2,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă cifra finală va fi influenţată major de evoluţia din trimestrul al patrulea, care are o pondere de aproape o treime în PIB. La cea mai recentă evaluare a acordului cu FMI, încheiată săptămâna trecută, autorităţile şi instituţiile financiare internaţionale au menţinut o prognoză de creştere de 1,5% pentru acest an, dar au redus semnificativ estimarea pentru anul viitor, la circa 2%.   

Lucian Davidescuhttp://lucian-davidescu
Lucian Davidescu, sef departament
Ultima oră
Pe aceeași temă