16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalUn fost agent CIA, condamnat vineri la 20 de ani de închisoare

Un fost agent CIA, condamnat vineri la 20 de ani de închisoare

Kevin Mallory, 62 de ani, a fost găsit vinovat că a vândut pentru 25.000 de dolari “informaţii din domeniul apărării” unui agent al spionajului chinez în cursul unor vizite la Shanghai în martie şi aprilie 2017.

“Obiectivul vostru este să obţineţi informaţii, iar obiectivul meu este să fiu plătit”, i-a spus el unui corespondent chinez într-un mesaj din 5 mai 2017.

Vorbitor curent al dialectului mandarin, el a servit în armata terestră, apoi ca agent special pentru un serviciu de securitate al Departamentului de Stat, înainte de a deveni agent al CIA sub acoperire. Până în 2012, el a avut acces la informaţii cu nivel de autorizare “Top secret” în China, Taiwan, Irak şi la Washington.

Mai mulţi agenţi ai serviciilor americane de informaţii au fost arestaţi sau inculpaţi pentru acte de spionaj în folosul Beijingului.

Un fost agent al CIA, Jerry Chun Shing Lee, 54 de ani, a pledat vinovat la începutul lui mai de “conspiraţie” pentru a furniza Chinei “informaţii despre apărarea naţională”.

El riscă închisoarea pe viaţă.

În 2012, poliţia a descoperit că acest fost militar naturalizat american deţinea mai multe carnete cu nume, contacte şi alte indicaţii despre angajaţi şi informatori ai CIA, precum şi cu adrese ale adăposturilor clandestine.

Acest dosar ar putea avea legătură cu spectaculoasa prăbuşire a reţelei CIA în China între 2010 şi 2012.

Ron Rockwell Hansen, fost agent al serviciilor de informaţii militare în vârstă de 58 de ani, a pledat şi el vinovat în martie că a transmis informaţii unor agenţi chinezi, în special de natură industrială, în schimbul a “sute de mii de dolari”. El riscă 15 ani de închisoare.

În aprilie, o fostă diplomată, Candace Marie Claiborne (63 de ani), a pledat vinovat pentru că a încercat să-şi ascundă interacţiunile cu agenţi chinezi, care au recompensat-o cu zeci de mii de dolari în schimbul unor informaţii.

Afacerea Mallory “aparţine unei tendinţe alarmante din partea foştilor agenţi ai serviciilor americane de informaţii care sunt ţinta Chinei şi care îşi trădează ţara şi colegii”, a afirmat ministrul adjunct la justiţiei, John Demers.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...
Ultima oră
Pe aceeași temă