17 C
București
duminică, 19 septembrie 2021

Trump nu demisionează: ,,Eu nu plec”

„Preşedintele Nixon n-a ajuns niciodată până acolo. A plecat. Eu nu plec. E o mare diferenţă”, le-a declarat Trump reporterilor la Casa Albă.

Nixon a demisionat pe 9 august 1974, după ce a pierdut sprijinul politic în urma unei anchete a comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor în vederea suspendării sale. Investigaţiile dovediseră că şeful statului s-a implicat în muşamalizarea scandalului Watergate. Aproape toţi membrii Congresului SUA, atât democraţi, cât şi republicani, erau gata să îl suspende printr-un vot în Camera Reprezentanţilor, urmat de o condamnare în Senat, dacă preşedintele nu ar fi renunţat de bunăvoie la funcţie.

Trump, care – remarcă DPA – s-a retras din multe afaceri când s-a confruntat cu dificultăţi, a susţinut cu toate acestea că nu este genul de om care să „plece” şi a promis că va rămâne pe poziţie chiar dacă va fi suspendat de congresmeni. „Nu poate fi suspendat cineva care n-a făcut niciodată nimic rău”, a insistat el.

Comentariile preşedintelui au fost făcute în contextul mărturiei depuse în faţa comisiei juridice a Camerei de John Dean, fost avocat al Casei Albe şi martor în ancheta Watergate. Acesta a remarcat paralele „evidente” între Trump şi Nixon.

„În multe feluri, raportul Mueller este pentru preşedintele Trump ceea ce a fost aşa-numita foaie de parcurs Watergate (…) pentru preşedintele Richard Nixon, a spus Dean, referindu-se la documentul unui mare juriu care a fost transmis comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor. „Formulat puţin diferit, procurorul special Mueller a furnizat comisiei o foaie de parcurs”, a arătat el.

Trump l-a atacat pe Dean chiar înainte ca acesta să ia cuvântul la audierea în comisia juridică, printr-un mesaj pe Twitter: „Nu pot să cred că îl aduc pe John Dean, avocatul compromis al Casei Albe conduse de Nixon, care este un colaborator plătit al CNN. Democraţii vor o reluare de care nu vor avea parte niciodată”.

Tot mai mulţi democraţi cer suspendarea lui Trump în urma anchetei lui Robert Mueller, care a refuzat să îl exonereze pe preşedinte de suspiciunile că a obstrucţionat justiţia. Procurorul care a anchetat presupusul amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA, din 2016, şi eforturile ulterioare de a ascunde adevărul, a declarat luna trecută că nu l-a inculpat pe preşedinte deoarece nu avea această „opţiune” conform politicii tradiţionale a Departamentului Justiţiei.

Preşedintele comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor, democratul Jerry Nadler, a solicitat mărturia lui Trump pentru a valorifica raportul de 448 de pagini întocmit de Mueller. Înaintea audierii de luni, congresmanul din New York a afirmat că scopul audierii este să se garanteze că „niciun preşedinte, democrat sau republican, nu va mai putea vreodată să acţioneze astfel”.

Ultima oră
Pe aceeași temă