17.5 C
București
luni, 20 septembrie 2021

Trump, nemulţumit după noul test cu rachete al Coreei de Nord

Agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA a descris duminică acţiunea drept un „lansator de rachete multiplu de mare dimensiune”, „nou dezvoltat” şi caracterizat ca o mare armă de către Kim Jong Un. 

Aflat în Franţa, Donald Trump a părut că minimizează importanţa testului. „Nu sunt bucuros (de acest test), însă, încă o dată, el (liderul nord-coreean) nu încalcă niciun acord” asupra testelor, a declarat Trump jurnaliştilor la summitul G7 de la Biarritz.

Statul-Major interarme al Coreei de Sud a descris sâmbătă această încercare nord-coreeană drept lansare a două rachete balistice cu rază scurtă.

Pe de altă parte, premierul japonez Shinzo Abe a estimat că acest test încalcă rezoluţiile ONU şi este „extrem de regretabil”. 

„Lansarea de rachete balistice cu rază scurtă de către Coreea de Nord constituie o încălcare flagrantă a rezoluţiilor Naţiunilor Unite”, a spus Abe.

Ultima oră
Pe aceeași temă