14.7 C
București
miercuri, 22 septembrie 2021

Trump iese la atac. Ce zice de primele zile din mandatul lui Biden

„Vă este dor de mine? Mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră pentru a declara că incredibila călătorie pe care am început-o împreună este abia la început. Am început acum patru ani, iar călătoria este departe de a se fi încheiat. În final vom câştiga. Am avut multe victorii. Voi continua să lupt de partea voastră, în iubitul nostru partid. Nu lansăm noi partide, avem Partidul Republican. Va fi puternic şi mai unit ca niciodată. Vom consolida şi vom salva America”, a afirmat Donald Trump în discursul rostit la Conferinţa Conservatoare pentru Acţiune Politică (CPAC).

Donald Trump a criticat politicile Administraţiei Joseph Biden. „Ştiam cu toţii că Administraţia Biden va fi rea. Dar nu şi-a imaginat nimeni cât de rău va fi sau cât de departe va merge cu politicile de stânga”, a declarat fostul preşedinte al SUA.

„Joe Biden a avut cea mai dezastruoasă primă lună de mandat dintre toţi preşedinţii din istoria modernă. Administraţia Biden a demonstrat deja că este împotriva locurilor de muncă, împotriva familiilor, împotriva frontierelor, împotriva energiei, împotriva femeilor şi împotriva ştiinţei. În doar prima lună, am ajuns de la «America pe primul loc» la «America pe ultimul loc». Iar cel mai bun exemplu este criza de la frontiera sudică (…)”, a subliniat Donald Trump.

Noua administrație a respins criticile lui Trump

Casa Albă a respins imediat criticile fostului preşedinte american. „Vom vedea ce spune, dar atenţia noastră nu se concentrează în niciun caz pe ceea ce spune preşedintele Trump la Conferinţa Conservatoare pentru Acţiune Politică”, a reacţionat Jen Psaki, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA, conform agenţiei Associated Press.

Donald Trump se clasează pe primul loc în preferinţe în cazul în care va concura în scrutinul intern pentru desemnarea candidatului Partidului Republican în scrutinul prezidenţial din 2024. Conform unui sondaj efectuat în rândul participanţilor la Conferinţa Conservatoare pentru Acţiune Politică, Donald Trump este creditat cu 55% din intenţiile de vot, guvernatorul statului Florida, Ron De Santis, cu 21%, iar guvernatorul statului Dakota de Sud, Kristi Noem, cu 4%, informează publicaţia The Hill.

Ultima oră
Pe aceeași temă