9.1 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInternaționalTalibanii și-au trimis colaboratorii în Franța printre refugiați

Talibanii și-au trimis colaboratorii în Franța printre refugiați

Cinci cetăţeni afgani transferaţi în Franţa sunt suspectaţi de legături cu Mişcarea talibanilor şi au fost plasaţi sub supraveghere, afirmă ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, citat de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Point.

Cinci persoane “fac obiectul unor măsuri individuale de control administrativ şi supraveghere”, în virtutea legislaţiei antiteroriste, a declarat Gérald Darmanin luni seară.

Conform unor surse din cadrul comisiei de anchetă, unul dintre suspecţi a recunoscut că face parte din Mişcarea talibanilor afgani.

“Chiar dacă această persoană ne-a ajutat la evacuarea personalului Ambasadei Franţei din Afganistan, credem că ar putea avea legături cu talibanii”, a precizat Gérald Darmanin.

Cei cinci suspecţi sunt cercetaţi de Direcţia Generală pentru Securitate Internă (DGSI) din Franţa. “Au fost plasaţi sub supraveghere şi sunt vizaţi de unele restricţii de circulaţie. Suntem extrem de vigilenţi”, a subliniat ministrul francez de Interne.

Numeroase ţări occidentale, în principal SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania, îşi evacuează din Afganistan propriii cetăţeni şi angajaţi ai corpului diplomatic. De asemenea, sunt evacuaţi cetăţeni afgani care au colaborat cu forţele internaţionale în ultimii 20 de ani, precum şi afgani care cer azil din raţiuni de securitate.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU