10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalSUA anunță sancțiuni împotriva Belarusului, în criza migranților

SUA anunță sancțiuni împotriva Belarusului, în criza migranților

După UE, SUA au anunțat luni că pregătesc sancțiuni împotriva Belarusului pentru a opri criza migranților de la granița cu Polonia. Acestea vin „în coordonare” cu Uniunea Europeană.

Ned Price, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, a anunțat că SUA vor continua să ceară explicații regimului condus de Lukașenko. Astfel americanii pregătesc o serie de sancțiuni pentru Belarus, alături de liderii Uniunii Europene, potrivit France24.

SUA pregătesc sancțiuni pentru a opri criza migranților

„Vom continua să cerem socoteală regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko pentru atacurile sale persistente asupra democraţiei, drepturilor omului şi standardelor internaţionale”, a avertizat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.

UE a anunțat luni că sancțiunile pe care le vor aplica Belarusului vor „afecta un număr semnificativ de persoane și entități”, în criza migranților. Pe de altă parte, președintele Lukașenko a amenințat blocul comunitar asupra pedepselor. Mai apoi acesta le-a numit „contraproductive” și „lipsite de speranță”.

Belarus este acuzat că a orchestrat criza migranților de la granița cu Polonia. Ba mai mult, polonezii au acuzat că forțele de ordine vecine îi pregătesc pe migranți pentru un posibil asalt. Între 2.000 şi 3.000 de persoane, provenind în mare parte din Kurdistanul irakian, inclusiv femei şi copii, stau la frontieră. Sute de familii trăiesc de pe o zi pe alta, suportând gerul și foametea.

Aleksandr Lukașenko a anunțat că este pregătit să se apere de orice sancțiune din partea UE. Totodată, liderul european a avertizat că liderii UE trebuie să fie mai atenți la declarațiile lor. Președintele a susținut că Belarus ar putea opri oricând tranzitul de gaze naturale către Vest.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă