20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalSUA a autorizat vânzarea de avioane F-35 Poloniei

SUA a autorizat vânzarea de avioane F-35 Poloniei

Acordul prevede vânzarea a 32 de avioane de vânătoare fabricate de Lockheed Martin şi 33 de reactoare F-135 Pratt and Whitney, însoţite de armamentul şi sistemele de navigaţie necesare, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat.

Prin onorarea acestei comenzi a Varşoviei, anunţată în iunie cu prilejul vizitei preşedintelui polonez Andrzej Duda la Washington, Statele Unite vor să “echipeze un aliat cheie al NATO cu avionul de vânătoare cel mai avansat din lume” şi “să-i reducă dependenţa de echipamentele ruseşti depăşite”, a comentat un oficial din Departamentul de Stat.

Membrii Congresului american pot contesta această tranzacţie în termen de 30 de zile, ceea ce nu s-a întâmplat însă de câteva decenii.

Polonia se numără printre ţările membre ale NATO care alocă cel puţin 2% din PIB pentru apărare. Varşovia a fost de acord în 2017 să crească treptat cheltuielile pentru apărare, de la 2% la 2,5% din PIB, ceea ce înseamnă că bugetul anual ar trebui să se majoreze de aproape două ori, până la circa 80 de miliarde de zloţi (21 de miliarde de dolari) până în 2032.

Cele mai citite

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă