23 C
București
joi, 18 august 2022
AcasăInternaționalCriza din UcrainaScutire de taxe vamale și de TVA pentru importul de bunuri esențiale...

Scutire de taxe vamale și de TVA pentru importul de bunuri esențiale pentru ucraineni, acordate de UE

Măsura a fost cerută de statele membre UE se și se va aplica retroactiv de la 24 februarie 2022 și va fi în vigoare până la 31 decembrie 2022.

Comisia Europeană a adoptat astăzi, 1 iulie, o decizie care permite statelor membre să renunțe temporar la taxele vamale și la TVA pentru importul din țări terțe de alimente, pături, corturi, generatoare electrice și alte echipamente care contribuie la salvarea de vieți destinate ucrainenilor afectați de război. Această măsură, care a fost solicitată de statele membre, se va aplica retroactiv de la 24 februarie 2022 și va fi în vigoare până la 31 decembrie 2022, transmite CE într-un comunicat de presă.

Peste 14 milioane de persoane, adică 30 % din populația Ucrainei, au fost strămutate în urma războiului din Ucraina.

Scutirea de taxe și de TVA se aplică mărfurilor importate de:

• Organizații de stat (organisme publice și organisme de drept public, inclusiv spitale, organizații guvernamentale, guverne regionale, comune/orașe etc.)

• Organizații caritabile sau filantropice aprobate de autoritățile competente ale statelor membre.

Decizia de astăzi vine în completarea noilor norme în materie de TVA adoptate în aprilie, care permit statelor membre să extindă această scutire la livrările interne de bunuri și servicii, inclusiv la donații, în beneficiul victimelor dezastrelor.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă