10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalScăpat de sub control

Scăpat de sub control

Mini-seria britanică difuzată de BBC în 1985 a avut şase episoade şi a fost scrisă de regretatul scenarist Troy Kennedy Martin (“Reilly: Ace of Spies” şi “Z-Cars”). Scenariştii William Monahan şi Andrew Bovell au întîmpinat provocări insurmontabile în adaptarea textelui pentru “Edge of Darkness”, iar spectatorul este deranjat de schimburile de replici ale personajelor şi anticipează de fiecare dată orice acţiune. Cel mai important aspect al poveştii, o încurcată conspiraţie guvernamentală cu arme nucleare, este încîlcit explicată, iar cei care se aşteaptă la nivel crescut al testosteronului sînt crunt deziuzionaţi.

Thomas Craven (Mel Gibson) este un poliţist singuratic din Boston, care în afara profesiei nu are altă procupare decît să se gîndească la fiica sa Emma (Bojana Novakovic), pe care continuă să o vadă ca pe copila cu care mergea la plajă. Aşa că, fireşte, este fericit cînd Emma vine acasă. Tînăra nu se simte bine, vomită violent. Vrînd să se ducă la spital, Emma este împuşcată în piept de un mascat şi moare în braţele tatălui său, fără să apuce să-i spună ceva acestuia. Craven, distrus, dar decis să îşi răzbune fiica, crede întîi că el era ţinta, însă pe măsură ce ancheta avansează îşi dă seama că adevărul este altul. Află că Emma fusese iradiată şi cînd stă de vorbă cu iubitul fetei, David (Shawn Roberts), şi cu şeful lor, Jack Bennett (Danny Huston), suspiciunile poliţistului încep să se înmulţească. Între timp, Craven îl cunoaşte şi pe misteriosul britanic angajat al guvernului american, Jedburgh (Ray Winstone), care îl avertizează că responsabilii nu vor răspunde niciodată în faţa justiţiei. Adică, să-şi facă dreptate singur…
Cu acest film Mel Gibson îşi face o revenire deloc onorantă pentru el, în cei opt ani scurşi vedeta hollywoodiană regizînd “The Passion of the Christ” şi “Apocalypto”, fără a uita urîtul incident cînd a apărut beat în public, de unde i s-a tras divorţul, şi declaraţiile antisemite, pentru care a trebuit să-şi ceară scuze. Ca un fotbalist care a stat mult pe tuşă fără să se antreneze, Gibson se vede că este ruginit ca actor.
Una dintre plăcerile filmului este actorul Ray Winstone, al cărui personaj se ridică din mister cu o forţă extraordinară. Starul britanic interpretează un agent aparent fără niciun scrupul, dar Jedburgh este mult mai uman şi mai periculos decît toţi cei care îl plătesc. Filmul ar fi avut numai de cîştigat dacă accentul ar fi căzut mai puternic pe Jedburgh.
Regizorul Martin Campbell se află într-o situaţie ciudată, nereuşind să-şi updateze propriul material, el fiind realizatorul mini-seriei. Eşecul cu “Edge of Darkness” este cu atît mai incredibil dacă ţinem cont că Martin Campbell a regizat două excelente Bond-uri, “Goldeneye” cu Pierce Brosnan şi “Casino Royale” cu Daniel Craig, deci se pricepe bine la scene de super-acţiune.

 

 

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandihttp://cristina-darmina-iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Vreme rea în toată țara, până joi dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în...

Renunțarea la candidatul unic PSD-PNL poate declanșa criza politică. Luptele electorale din interiorul Coaliției pot afecta Guvernul

Președintele Klaus Iohannis, aflat acum în Coreea de Sud, pare să fie îngrijorat de modul cum va evolua relația PSD - PNL după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă