13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalRusia nu glumește: face exerciții cu muniție reală, inclusiv în apropierea Ucrainei

Rusia nu glumește: face exerciții cu muniție reală, inclusiv în apropierea Ucrainei

Pe fondul negocierilor de pace de la Geneva, pe care Rusia le-a apreciat ca fiind serioase, semnalul dat de ruși este din ce în ce mai clar după ce aproximativ 3.000 de militari au iniţiat, marţi, exerciții cu muniție reală în zone din vestul Rusiei, inclusiv în apropierea Ucrainei, în contextul tensiunilor cu Alianţa Nord-Atlantică, informează agenţiile de presă Interfax şi Reuters.

Exerciţiile militare se desfăşoară în regiunea Smolensk, în apropierea frontierei cu Belarusul, precum şi în Voronezh, Belgorod şi Briansk, în apropiere de Ucraina, conform Comandamentului militar al districtului militar vestic din Rusia. La exerciţii participă 3.000 de militari şi 300 de vehicule şi sisteme militare, inclusiv tancuri T-72B3, anunță epicnews.ro.

Rusia face exerciții cu muniție reală în vestul țării, deși Statele Unite i-au cerut retragerea celor peste 100000 de militari de la granița cu Ucraina

Statele Unite au îndemnat Rusia să retragă cei aproximativ 100.000 de militari mobilizaţi în apropierea frontierelor Ucrainei. Alianţa Nord-Atlantică a avertizat că un eventual atac rus asupra Ucrainei va atrage consecinţe semnificative.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a propus, marţi, organizarea unui nou summit în Formatul Normandia, cu Rusia, Franţa şi Germania, pentru identificarea unei soluţii politice la conflictul separatist din estul Ucrainei.

Statele Unite au propus Rusiei, la reuniunea de la Geneva, măsuri de îmbunătăţire a stabilităţii strategice, fiind abordată inclusiv tema sistemelor balistice, în timp ce delegaţia rusă a insistat pentru obţinerea unor garanţii juridice din partea Alianţei Nord-Atlantice.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Welkins: Excelență în siguranță și inovație pentru clădiri

În lumea modernă, unde siguranța, accesibilitatea și iluminarea sunt priorități esențiale, compania Welkins Fire Protection Solutions SRL se remarcă ca un lider în furnizarea...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă