36.4 C
București
sâmbătă, 2 iulie 2022
AcasăȘtirile zileiInternaționalRegizorul Martin Scorsese va fi primit în audiență de papa Francisc

Regizorul Martin Scorsese va fi primit în audiență de papa Francisc

Regizorul de Oscar, Martin Scorsese, va fi primit în audiență privată de papa Francisc, miercuri, la o zi după prima proiecție în avans, la Roma, a noului său film, ”Silence”, informează marți agenția DPA citată de Agerpres.

Noul film tratează subiectul persecutării misionarilor iezuiți în Japonia secolului al XVII-lea.

Scorsese se va întâlni cu suveranul pontif într-o audiență privată miercuri dimineață, potrivit unui comunicat transmis marți de Vatican.

Regizorul american are 74 de ani, este fiu al unor imigranți sicilieni stabiliți în New York și a fost ministrant catolic în copilărie.

Acesta este celebru pentru filmele sale cu gangsteri, precum ‘Băieți buni” și ”Bandele din New York”.

”Silence” este cea mai recentă realizare cinematografică a lui Scorsese, pelicula avându-i în rolurile principale pe Andrew Garfield, Adam Driver și Liam Neeson.

Filmul, care va fi lansat în cinematografe în luna decembrie, reprezintă încununarea unui proiect de aproape 30 de ani, bazat pe un roman apărut în 1966, al autorului nipon Shusaku Endo.

Potrivit agenției ANSA, regizorul își prezintă filmul la Roma, marți și miercuri, în fața unui public format din iezuiți. Papa Francisc, care este iezuit, nu va participa la proiecții, precizează sursa citată.

Pelicula din 1988 a lui Martin Scorsese ”Ultima ispită a lui Iisus” a fost considerată defăimătoare din cauza unei scene în care Iisus este prezentat într-un moment intim alături de Maria Magdalena.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sondaj: Cei mai mulți americani nu vor ca Biden să candideze pentru al doilea mandat

Şapte din zece americani nu vor ca preşedintele SUA, Joe Biden, să candideze pentru un al doilea mandat, potrivit unui sondaj. O treime dintre respondenţi...

JP Morgan, avertisment care dă fiori: prețul petrolului ar ajunge la 380 de dolari pe baril

Prețul mondial al petrolului ar putea ajunge la o valoare „stratosferică” de 380 de dolari pe baril, dacă sancţiunile americane şi europene vor determina...

NASA vrea să clarifice prăbușirea unei rachete pe suprafața Lunii

NASA a identificat două cratere suprapuse, formate după prăbușirea unei rachete, pe suprafața Lunii. Este primul incident cunoscut în care un corp artificial lovește...
Ultima oră
Pe aceeași temă