20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalReacţii după moartea lui Amy Winehouse

Reacţii după moartea lui Amy Winehouse

Cântăreaţa britanică Amy Winehouse a fost găsită moartă, astăzi, în jurul orei 18:00 (ora României),  în apartamentul său din cartierul londonez Camden.

Oamenii deja au început să lase buchete de flori şi lumânări pe strada unde se află apartamentul artistei, potrivit bbc.co.uk.

În jur de o sută de oameni, majoritatea cu vârste sub 18 ani, s-au adunat în Piaţa Camden, din cartierul cu acelaşi nume, unde artista îşi cumpărase recent apartamentul.

Cel puţin patru oameni susţin că sunt apropiaţii familiei Winehouse şi au cerut informaţii ofiţerilor de poliţie de la faţa locului.

Martorii spun că două ambulanţe au sosit la apartamentul lui Winehouse în jurul orei 16:00 (18:00, ora României), urmate de maşini de poliţie.

Ultima oară când Amy Winehouse a fost văzută în public a fost miercuri seară, când a fost prezentă alături de fina sa, Dionne Bromfield, pe scena de la The Roundhouse din Camden. Cântăreaţa a dansat cu Dionne şi apoi a încurajat publicul să-i cumpere albumul, părăsind apoi scena.

Tatăl artistei, Mitch, trebuia să susţină pe 25 iulie un concert în cadrul unui club de jazz din New York. Pe site-ul clubului a fost postat un anunţ în care se spune că Mitch Winehouse şi-a anulat reprezentaţia din cauza morţii neaşteptate a fiicei sale. Mitch se va întoarce în curând în Marea Britanie, potrivit Daily Mail.

Artiştii internaţionali au reacţionat prompt la aflarea veştii că Amy Winehouse a murit.

Kelly Osbourne, fiica celebrului Ozzy Osbourne, a scris pe Twitter:” Nici nu pot să mai respir. Plâng pentru că am pierdut unul din cei mai buni prieteni. Te iubesc Amy şi niciodată nu voi uita cine ai fost cu adevărat!”.

Şi cântăreaţa Lee Ann Rimes a lăsat un mesaj pe Twitter: „Odihneşte-te în pace, Amy Winehouse. Este atât de trist să vezi cum dispare un asemenea talent şi cum viaţa ei ia sfârşit printr-o tragedie. Sunt teribil de tristă.”

Artista Lily Allen a postat şi ea un mesaj, tot pe Twitter:”A fost un suflet pierdut, odihnească-se în pace.”

Producătorul Mark Ronson care a colaborat cu Amy Winehouse a declarat:

“Pe plan muzical era jumătatea mea. Îmi era ca o soră. Este una din cele mai triste zile din viaţa mea.”

„Suntem profund întristaţi de dispariţia subită a unei artiste atât de înzestrate. În aceste momente dificile rugăciunile noastre se îndreaptă spre familia, prietenii şi fanii lui Amy Winehouse”, potrivit unei declaraţii din partea casei de discuri Universal cu care artista avea contract.

Dintre cei care au mai postat mesaje pe reţeaua Twitter se numără Demi Moore, Jamie Oliver, Pierce Morgan, Alec Baldwin, Lily Allen, Natasha Bedingfield, Kelly Clarkson, Rihanna.

Membrul formaţiei Rolling Stones, Ronnie Wood, îi dedică lui Amy Winehouse emisiunea sa de la Absolute Radio.

Coincidenţă, Amy Winehouse a decedat tot la 27 de ani ca şi solistul trupei Nirvana, Kurt Cobain, chitaristul Jimi Hendrix, bluesman-ul Robert Johnson, legenda rock&blues Janis Joplin şi unul din membrii fondatori ai trupei Rolling Stones, Brian Jones.

Potrivit site-ului radaronline.com, autopsia cântăreţei ar putea fi realizată în decurs de 24 de ore de la deces. Surse citate de Sky News spun că moartea lui Amy Winehouse a survenit în urma unei supradoze.

Cele mai citite

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...

Vizită importantă la București. Comisarul european pentru parteneriate internaționale vine în România

Vizita comisarului european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, la București în perioada 24-25 aprilie, marchează un moment important în dialogul dintre Uniunea Europeană și...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...
Ultima oră
Pe aceeași temă